Legendele "Bătrânei Doamne"
19-03-2014, 11:09, (Ultima modificare: 03-06-2014, 19:15 de Kidu.)
#1
Legendele "Bătrânei Doamne"
O "legenda vie" mai recenta, dar totusi o legenda pt UTA ca si antrenor a ultimei generatii mari de aradeni care a jucat la UTA si ca om pasionat peste masura de fotbal in general si de UTA in special : Francisc Tisza

http://sportarad.ro/francisc-tisza-pentr...-rost-are/

Francisc Tisza, „pentru că fără fotbal poți trăi, dar ce rost are?”

E greu de caracterizat în cuvinte, poate vioara pe care povestește că a studiat-o să poată să-i spună povestea așa cum merită. Probabil că arcușul și strunele ar crea o simfonie tulburătoare, nescrisă încă. A sosit parcă dintr-o altă dimensiune în lumea fotbalului arădean, aspect denotat dintr-o pasiune nemaiîntîlnită, pentru care jucători, antrenori sau conducători alături de care a lucrat pot depune mărturie. Francisc Tisza e reperul tuturor antrenorilor de copii și juniori din Arad și mulți spun că nu mai există unul ca el în toată România. Motto-ul clubului Atletico pare potrivit pentru a fi lipit de numele celui crescut sub supravegherea fotbaliștilor de legendă ai Aradului și contemporan, apoi, cu ultima generație care a adus glorie pe malul Mureșului. Francisc Tisza e nume greu în istoria fotbalului arădean din ultimele decenii, de aceea paginile următoare includ mai multe borne. Și începutul e direct, fără introduceri inutile.

- Am un program de meci, acolo apare: „Pe fruntea lui Tisza scrie mare UTA”. Condiții precare de pregătire am avut acolo, așa că, practic, ne-am desăvârșit pe maidan, pe cîmp, erau din abundență, nu erau blocuri. Am fost căpitanul echipei în ultimul an de juniorat, am ajuns în semifinale, unde am pierdut cu U Cluj. Am ieşit locul 3-4 pe țară, iar U a câștigat finala cu Dinamo. Mai departe, eram la tineret, cînd aveam 19 ani.

- Când a devenit joaca serioasă? Şi e clar că vorbim și de o doză enormă de pasiune

- Da. Nu aveam cum să nu am pasiune. La 100 de metri de mine sau 50 era acel mare cîmp al Grădinii Poștei, unde sute de copii băteau mingea în fiecare zi, de dimineața până seara. Am avut un mic semn de întrebare, în perioada 10-12 ani, cînd în paralel am studiat și muzica, am cântat la vioară, am luat lecții. Dar totuși, prin clasa a VII-a, a VIII-a, cu Școala Generală din Grădiște am ajuns locul 5 pe țară și am spus că las totul pentru fotbal.

- V-ați gîndit vreodată cum era să fi devenit muzician?

- Am avut o formație de muzică ușoară a școlii. Aveam auz muzical. Poate puteam să fiu undeva, dar fotbalul era un miraj prea mare. Noi am fost printre primii care am avut televizor în cartierul Micălaca, vedeam faze din meciurile echipelor mari, ca Real Madrid. De cînd mă știu eu sunt fan al lor. Vroiam să ajung ca Di Stefano și ca Puskas… La 18 ani am participat la o întrecere de jonglerie fotbalistică și am primit o minge modelul Di Stefano, scria pe ea Made in Spain. Concursul s-a ținut la București, în pauza unui cuplaj. Noi jonglam pe margine, m-a lovit o altă minge și a căzut a mea. Am ieșit locul 12 din 18, deși doar o săptămînă m-am antrenat pentru asta.

- Sună frumos „pe fruntea lui Tisza scrie mare UTA”!

- Am fost promovat și, după mine, doar din generația născută în 1956 Roger Bogdan a ajuns să joace în A, la Hunedoara. După mine, foarte puțini au fost care au jucat un meci-două, așa că mă pot mîndri, dintr-o generație de patru ani am fost singurul promovat de la UTA. Ceilalți, gen Gall, Cura, Leac, au venit de la pepiniera Vagonul. Încă o dată să-i enumăr pe Farmati Zoltan, Dan Alexandru, Mercea Andrei, la nivelul juniorilor, ei mi-au fost antrenori.

- Farmati și Mercea, doi titani din prima mare echipă a ITA-ei. Se simțeau personalitățile lor?

- Ne-am pus să citim cărți de fotbal, impulsul ni l-au dat ei, prin poveștile lor. Istorisirile din cartea despre „Csala” (n.r. Aristide Buhoiu – Petschovschi, campionul fair-play-ului) le-am știut înainte să le citesc, din povestirile antrenorilor. Ne uitam la ei, Farmati fusese opt ani titular al postului de fundaș stînga în naționala României. Asta trebuie să spună ceva. Tu te puteai antrena la 30 de metri de locul în care se antrenau marii fotbaliști, Țîrlea și Metskas și Kapas și Chivu și restul… Și după aceea generația de aur, cu Lereter și Pojoni. La 18 ani aș fi putut să joc în Cupa UEFA, în primăvara europeană. Cu două săptămîni înainte de campionat, am suferit o ruptură de ligamente la gleznă, într-un meci de pregătire și am pierdut. După aceea, am revenit, la 19 ani am debutat la UTA, la un meci cu Poli Iași, în deplasare. Ultimele meciuri am fost rezervă, dar nu am jucat. Un an de zile apoi am fost în lotul echipei sub conducerea domnului Coco Dumitrescu. Am fost, să zicem, lider. Din păcate, deja de la acea vîrstă, cînd am ajuns să joc în fața publicului, din cauza labilității psihice, datorită sensibilității emoționale, s-a declanșat o boală circulatorie, îmi amorțeau picioarele doar înainte și în timpul meciurilor oficiale. Deși am jucat zece ani la UTA, cinci ani în A, cinci în B, nu am putut să mă desăvîrșesc la nivelul talentului și dorinței enorme.

tablou uta promovare 1981

[Tabloul promovării la UTA: Giurgiu, Kukla, Babău (președinte secție fotbal), Blăgău (președinte club), Pascu (vicepreședinte), Duckadam, Vaczi – rândul I; Coraș, Șchiopu, Șerban (medic), Pătrașcu (secund), Czako (principal), Farmati (secund), Vlăduț (maseur), Hirmler, Bîtea – rândul II; Țîrban, Bodi, Tisza, Cura, Csordas, Marcu – rândul III; Mușat, Vușcan, Iova, Lovas]

- Lumea din tribune știa ce se petrece?

- Nu… Din păcate, datorită tratamentului, nici doctorii nu știau, credeau că am lipsă de calciu. Am făcut ani de tratament, m-au infestat cu virusul hepatic, nu erau seringi unifolosibile. La 30 de ani am recăzut, atunci am abandonat. După o pauză de un an, mi s-a propus să activez în Liga a IV-a, la Felnac, ca jucător și mai apoi antrenor-jucător. Atunci am început și cariera de antrenor. Mi s-a propus și o funcție administrativă, am refuzat. Sunt absolvent al Institutului de Subingineri din Arad, aveam tentativă și preocupare să continui activitatea în profilul construcțiilor de mașini. Tatăl meu, care 45 de ani a muncit, începând de la fundație, la fabrica Strungul, mi-a spus că fabrica o pot găsi și mai târziu. Am preluat o grupă de juniori la UTA, muncind sub mîinile acelorași Andrei Mercea și Alexandru Dan la centrul de copii și juniori.

- De aici începe povestea băncii suspinelor, cum i se spune

- În anul Revoluției, 1989, după ce am terminat cu generația de juniori pe care practic n-am luat-o de la început, am făcut o combinată unde am putut să cooptez și cîțiva mai tineri, antrenați pînă atunci de profesorul Ștefan Mîndru, ca Adrian Ungur, Attila Pap, Lucian Dronca, Florian Voinea, Raoul Burtea, 72-74 născuți, din care s-au ridicat cîțiva jucători și pentru UTA și pentru alte echipe din Arad. Cei enumerați, toți au jucat în A! Dronca și Pap jucau la 19 ani sub mîna lui Domide, libero și portar, posturi-cheie și au știut ce să facă. În 1989 am fost solicitat la Centrul Olimpic Strungul, subvenționat de FRF, unde lucrau fostul meu coleg Liviu Giurgiu și fostul meu antrenor de la seniori Ioan Pătrașcu. Am format generația 1978, care, după desființarea Arisului a fost preluată de firma privată Romvest, iar în 1996 au ajuns campioni naționali de juniori. De acolo s-au format ulterior 11-12 jucători, o echipă întreagă plus chiar rezerve, au ajuns să joace în Divizia A. Pot să mă mîndresc cu 22 de jucători în Divizia A. Mulți, gen Vezan, Botiș, Panin, Drida, Todea au fost căpitani perioade lungi la echipele unde au activat. Campion național al României au fost Claudiu Drăgan şi Cristian Panin, alții au jucat în Liga Campionilor – Ciubăcan, Huțan, la Tiraspol, Botiș, la Ferencvaros. Rămîn cu această mulțumire sufletească. Din cei care sunt plecați, cu Botiș și foarte mult cu Panin am ținut legătura. N-au uitat de unde au plecat.

- Apropo de Panin, la un moment dat se știa că se gîndea să abandoneze fotbalul.

- Era rezerva de fundaș lateral a lui Butunoi și Mogoșanu, internaționali de juniori. Maturizarea a venit mai tîrziu, el era un jucător mai firav, dar cu calități tehnice și morale foarte bune, extraordinare. Noi jucam la catergorie cu doi ani înainte. Pînă în ultimul an de juniorat, a avut loc unde să joace. În ultimul an, i-am propus, pentru că nu mai putea să joace un meci întreg, să fie transferat la Școala Sportivă, sub îndrumarea lui Marius Demian, eram în același campionat. A fost cel mai bun jucător acolo. După asta, Demian s-a dus la CPL Arad, Panin a jucat un an acolo. Ceilalți, unii au ajuns la Pecica, alții la Motorul, pentru ca anul următor să fie aduși la UTA, sub comanda lui Emerich Dembrovschi și apoi a lui Gabor Biro. Apoi a venit conducerea Romvestului și italianul Passini, au spus că au preluat conducerea UTA-ei și că mă solicită să fiu antrenorul echipei, cu atît mai mult cu cît trei sferturi de jucători erau ai mei. Ăsta e istoricul, restul îl știi…

uta tisza 1- A fost ultima echipa a UTA-ei „arădeană” în proporție covîrșitoare

- A fost foarte greu, pentru că unele personalități, somități fotbalistice, prin această manevră au fost marginalizate. Opinia publică sigur nu putea să uite de cei care au fost în partea conducerii arădene, dintre fostele glorii. De aceea plecarea la drum s-a făcut cu mare scepticism. Dar în iarna lui 1999, am muncit foarte bine în Italia, o lună am făcut pregătire foarte bună și, de pe ultimul loc, am reușit să salvăm echipa. Jucătorii au fost primiți cu mare ostilitate, deși erau din Arad. Apoi, aceiași oameni care îi primeau cu ostilitate erau supărați de ce unii pleacă la Dinamo sau în altă parte, deși asta era regula, să facă un pas înainte. Eu în cariera asta, am mîhnirea mea gen Rocar, dar o țin în mine. Am înghițit în sec, nu am acuzat pe nimeni și am spus că eu oricum o să mă retrag la echipa a doua, unde erau jucători de 82, 83, 84, să-i ridic. Am spus că pentru ei fac ce voi face. Au fost voci, acuzații, mi s-a spus și mie să am grijă. N-au fost dovezi clare că nu a fost lucru curat. Nu mă bag în amănunte, nu puteam să fac nimic.

- Indiferent de ce s-a întîmplat atunci, prezența la baraj rămîne o mare performanță, ținînd cont de unde s-a plecat la drum.

- Pentru mine, ca antrenor, practic mi-a fost prima echipă, nu am mai antrenat la seniori decît după, la Pecica. Sigur că a fost o încercare mare. Am o amintire, un fel de reproș din partea lui Coco Dumitrescu înainte de a trece în neființă: Cum ai putut să fii atît de naiv și nu ți-ai dat seama de urmări? De numele tău s-ar fi legat prima retrogradare! Asta mi-a reproșat, că am fost negîndit.

- Cu toate că şi Nicolae Dumitrescu luase echipa în momente grele…

- El tocmai de aceea mi-a spus ce mi-a spus, că nu mai antrenasem la seniori. S-a spus că Tisza foarte bun la copii și juniori, dar ce caută la seniori. Neținînd cont că atunci cînd erau în în ultimul an de juniorat, unde m-am dus, lumea întreba dacă UTA a venit cu seniorii… Am bătut echipa mare a UTA-ei cu 3-0 în meci amical și ei s-au antrenat în ultimii ani la nivel de seniori. De asta n-au mai ținut cont. A contat și entuziasmul deosebit al tinerilor, ștacheta era sus pusă, eu am avut încredere în ei, știam că pot mult mai mult decît în tur, și a ieșit. Am ajuns anul următor la baraj, am renunțat, am și știut că se sugerează conducere tehnică italiană, am spus că nu e nicio problemă. Apoi au fost solicitări să revin. Cu chiu cu vai, am acceptat. Atunci am avut a doua tentativă de promovare, dar după un tur cu probleme la nivel de conducere, în iarnă, înainte de începutul returului, am fost silit să plec cu juniorii la turneul de la Viareggio, lăsînd seniorii două săptămâni în mijlocul pregătrii de bază. Am explicat că eu voi fi luat la rost în aprilie de spectatori dacă nu merge treaba. Au spus că nu au încotro, cel care plătește dorește să lanseze tineri. Venind înapoi, nu am găsit echipa cum trebuia. Primele două etape nu s-au jucat, Sibiu și Deva erau retrase. Am refăcut, totuși, ceva. Echipa era pe locurile 2-3, zece echipe luptau la retrogradare și au declanșat o campanie în care victime au ajuns UTA și antrenorul. Conducem 2-0 după o repriză extraordinară cu Satu Mare, se termină 2-2, cu gol din 11 metri dat aiurea în ultimele minute. La Baia Mare pierdem 1-0, șeful hotelului unde eram cazați, care era arădean, știa că Mircea Govor ne mazilește pentru cazul Botiș, în care fusese implicat unchiul său, Jean Pădureanu, atunci la Rapid. Picase transferul lui Botiș acolo și am fost avertizați că ne face ferfeniță cu arbitrii și ne-a și făcut. Acasă, era 1-1 cu Turnu Severin, echipă aflată tot la retrogradare, cu antrenor nou, Nicolae Tilihoi și în conducere cu miniștri. În ultimul minut au primit un 11 metri ridicol, pierdem 2-1. După primul meci, cînd am avut altercații cu unul dintre conducători şi mi s-a impus ca un jucător să joace pe alt post ca să-l vadă impresarii, mi-am dat demisia. Am revenit pentru că au amenințat că nu mai plătesc jucătorii dacă nu revin. Dar, după acest meci era prea mult. Deși am avertizat că toate echipele vor vedea că nu mai tragem la promovare și vor veni să ia puncte. Lumea dorea același traseu ca anul trecut. Am spus că ajunge și am revenit la juniori. Apoi am mers Pecica cu generația mea tînără. La un moment dat, în iarnă, s-a spus hai să îi aducem pe cei de la Timișoara, pe Ianu și ceilalți. Dar mai mult rău au făcut, jucătorii erau așa sudați, au venit de la Romvest împreună. Am făcut o pregătire extraordinar de grea, după modelul UTA-ei, chiar dacă nu aveam aceleaşi condiţii de refacere. N-au avut prospețime și n-au fost nimic deosebit de consemnat.

- Ați mai avut o apariție scurtă la UTA, în 2005-2006.

- Cînd era domnul Victor Roșca pe banca tehnică. După două săptămâni, foștii mei colegi Duckadam și Cura mi-au spus că nu sunt de acord cu programul impus de antrenorul principal. Am bătut 2-0 pe Sînnicolau Mare, apoi am pierdut 1-0 la U Cluj și cu Bistrița, aici. Am zis că nu se poate ca vineri, înainte de meci, să faci circuit de forță și sărituri. Dar nu l-am acuzat pe Victor Roșca, le-am spus conducătorilor că dacă vor detalii să discute cu jucătorii mai în vîrstă. Și atunci preiei echipa? Am spus că nu pot să fiu escroc.

- Iar ultimul episod de la seniori a fost consemnat la Gloria.

- Am făcut o pregătire de o lună. Gloria, care nu știu cîte puncte avea, că nu aveam curaj să mă uit în clasament, a bătut Poli II, venită la Arad cu toată suita, în frunte cu Sabău și Chivorchian. Înainte de acel meci, avusesem amical cu Fortuna Covaci, antrenorul Steop ne avertizase că pe ei i-au bătut doar 1-0, dar le ascunseseră mingea. Noi i-am bătut 2-0, apoi am învins pe Recaș, care erau pe primul loc, am făcut un 2-2 de zăpadă la Reșița. Apoi m-am lovit de unii jucători mai răsfățați, pentru că îi băgasem pe alții, mai tineri, înaintea lor. Am spus mulțumesc, v-am vrut binele, dar nu fac conflicte, mai bine plec eu. Acum, după ce jumătate de an nu am luat niciun salariu, am clasat echipa de juniori a UTA-ei pe locul 2 la republicani, în dauna Salontei, m-am gîndit că nu era mai bine la seniori? Îi mai păcălești pe ăia, te gîndești la viitorul familiei, al copiilor pe care vezi că nu îi poți ajuta financiar.

- De numele dumneavoastră se leagă baza FZ, astăzi casă pentru Atletico.

- Din copiii Aradului se poate face ceva. Eu trebuia să fac și locul pentru ei. M-am dus cu Piți Vitan, mi-a fost portar împreună cu Orădan la juniori, ne gîndeam unde am putea să facem viitoarea bază a Romvestului. De acolo s-a dezvoltat Atletico. Păștea un cal acolo, la Fabrica de Zahăr, totul era pămînt, arșiță. Eu mai visam înainte, exact așa teren am avut în vis, cu un teren între case. În 1993 am început, am dus glii de pe malul Mureșului, 40 de remorci de tractor. Nu s-a prins la început. Acum, dacă mă pun să strig la un joc sau la un antrenament, o oră trebuie să stau, că îmi crapă capul. Atunci, la 40 de grade la umbră puneam glii, între antrenamente. Cînd nu mai puteam, îmi puneam furtunul de apă rece direct pe cap. De 15 ani tot sufăr și am dureri. Am găsit terenul, am dormit acolo, am udat, am pus pămînt. Echipele s-au putut antrena, a fost omologat. Atît de bun a fost că și echipa națională de juniori a ajuns să se antreneze acolo. Apoi și-a găsit loc Atletico, așa că pot beneficia de ce am făcut, m-am întors. Am și satisfacția că am sprijinit la vremea respectivă și am dat o ocazie unui profesor, acum director și patron Atletico și director la Direcția Județeană de Sport, în speță domnul Alexandru Meszar. Pot să spun că a plecat de sub aripile mele, dîndu-i posibilitatea să antreneze o echipă a Romvestului. Mi-a fost și secund, aveam și grupă, dar și la echipa care activa în D, la seniori.

tisza pacurar- Cum vi s-a părut ideea de Atletico?

- Un club privat, cu multe grupe, pe un model probabil preluat din străinătate, a fost o idee foarte bună pe vremea aia. Au putut să pună baza sportivă la punct și Alexandru Meszar e în special un om de organizare și management, are talent deosebit în aceste domenii. A reușit să dezvolte foarte mult, turnee, cupe, deplasări în străinătate, atragerea de impresari în a vedea și depista elementele superdotate, o relație foarte bună cu foarte multe cluburi din străinătate, vezi Manchester City. Bravo lui!

- Se vede și o continuă preocupare pentru perfecționare în rîndul antrenorilor.

- Probabil sau sută la sută a contat prezența domnului Demian, cu experiență în domeniu, a sfătuit bine, iar domnul Meszar și-a putut alege colaboratorii astfel încît aceștia într-adevăr dau rezultate. Deocamdată se văd grupele mai mici la nivel de echipe, probabil peste cîtva timp se vor vedea rezultatele individuale. Primele au apărut deja – Bălgrădean, Țucudean și alții precum Purece și Chindriș. Destul de rău că unele gen Copil sau Toc nu au reușit deocamdată să se afirme corespunzător. Dar foarte multe elemente talentate sunt curtate, începînd cu echipele 95-96 antrenate de Erdei, 97-98 ale lui Păcurar, și în continuare ale lui Rico, Arpi și ale începătorilor Oneț și Josza, cu care am colaborat.

- Apropo de Jozsa, i-ați fost model în antrenorat.

- El a dorit, a ținut, deși nu mi-a fost elev, să lucreze cu mine. E un băiat deosebit, îi doresc să mă depășească, așa cum își dorește. Și probabil că va reuși, dacă va avea posiblitatea. Are talent, are fotbaliști, echipă bună, l-am mai ajutat și eu, deşi timpul disponibil să mai discutăm şi să ne mai împărtășim gîndurile a fost mai scurt.

- Care ar trebui să fie pașii următori pentru Atletico?

- Organizarea pe grupe, cu antrenori preocupați, jocuri multe și competiții, e foarte bună. Ar trebui, de anul viitor, să se găsească o posibilitate măcar la Liga a IV-a să pătrundem, la seniori. Iar în funcție de ce jucători ai la dispoziție, poți chiar la Liga a III-a. Mai ușor îi promovezi așa decît la o echipă din altă parte. E loc de mai bine tot timpul. Ar fi ideal şi să se găsească posibilitatea să se mai facă două-trei terenuri undeva. Există copii, ți-e mai mare dragul să vezi ce talentați sunt. Chiar dacă la școli orele de educație fizică se fac cum se fac. Sau chiar dacă pentru copiii mici nu există un program în care să se lucreze mai intens, ca bazele să le însuşească de la 4-5 ani, şi alte deprinderi motrice să aibă când vin la o selecție. Problema în general în Arad, cu atît mai mult la Atletico, clar că și la UTA, e lipsa terenurilor. Am fost la Liverpool, erau 8 terenuri pe o parte, 8 pe alta. Exagerînd, la noi sunt 8 echipe pe un teren. În vacanță, cînd ar trebui să lucrezi, nu poți să distrugi copilul și să-l antrenezi decît într-un anumit interval. Avem o misiune foarte grea din acest punct de vedere. „Sinteticul” e și nu e sănătos. Avem competiții bune, materie primă, spun că am putea să ajutăm și să formăm, doar să fie locuri unde să și joace. Să poată astfel să trăiască echipele de seniori în continuare, în condiții relativ bune. Asta e menirea noastră, acolo să umplem golurile. Dacă există atracție financiară, altfel muncesc și jucătorii. Dacă UTA are echipă bună, imediat își găsesc și copiii idoli, așa cum și eu la rîndul meu am avut…

- Un cuvînt despre grupele 97-98, unde activați împreună cu Cristi Păcurar?

- La ei m-am referit cînd am spus că sunt curtați. Acum iar s-a schimbat conducerea la sectorul juvenil al FRF și antrenorii de la juniori, iar selecțiile ne mai bulversează programul. Dar cinci-șase din ambele garnituri sunt acolo. Vasi, înainte de a fi accidentat, a fost căpitanul echipei naționale în primul meci al acestei generații. Mai sunt Iuga, Covaci, Kilin, dincolo îi avem pe Man, Oaidă, Lazăr. Sunt echipe care au ajuns și în faze superioare ale campionatelor naționale, cum e 98, a jucat finala pe țară, sperăm că ajunge și anul viitor. Copiii pot fi și naivi, dar, de multe ori, din înfrîngeri înveți mult mai mult decît dintr-o victorie.

- Încercăm o concluzie optimistă?

- Văzînd acum selecția, am o plăcere deosebită pentru cei mai mici, aflaţi în jurul vîrstei preșcolare. Mi-am schimbat părerea, avînd pînă acum una pesimistă. Pot să spun, chiar contrar, opiniei generale, cu toate că numărul copiilor scade mereu, sunt mulți deosebit de talentați, şi facă maidanele nu mai sunt. Vin timpuriu la fotbal, chiar la 4-5 ani. Văzînd cu ochii lor atîtea meciuri, ce condiții de pregătire există acum, nivelul mult superior de antrenorat față de anii trecuți, e un punct de plecare, există viitor în fotbal. Vin și din alte părți, de pe azi pe mîine, trebuie ajutaţi și lansați. E timpul să se oprească exodul jucătorilor străini cu valoare dubioasă și incertă. Eu zic că există multe atuuri pentru a gîndi pozitiv, și frumusețea fotbalului nu se poate compara cu nimic. Pentru că fără fotbal poți trăi, dar ce rost are?

Radu Romanescu

* Interviul a fost realizat în toamna lui 2012 și publicat în cartea „Atletico – primii 10 ani”. Îl găsiți și în ultimul număr al săptămânalului Sport Cafe.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
19-05-2014, 22:04, (Ultima modificare: 03-06-2014, 19:15 de Kidu.)
#2
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
http://sportarad.ro/interviu-cu-fostul-a...-picioare/

Interviu cu fostul atacant Mihai Țârlea. ”M-am născut cu ghetele în picioare!”

Din vestiarul alb-roșu, unde tatăl său scrisese istorie, a plecat să joace lângă Hagi sau Belodedici. Apoi devenea componentul boemei Sportul Studențesc. Mihai Țârlea a fost apoi parte din ultima generație cu adevărat puternică a Aradului, iar peste câțiva ani, pentru că drumul fotbalistic de la extaz la agonie e atât de scurt!, avea s-o salveze de la ceva ce odată părea imposibil de conceput, retrogradarea din B. Ca antrenor, a adus U Craiova pe arena micălăceană a Telecomului, în Cupa României, iar mai târziu, avea să stabilească un record județean, pregătind – împreună cu bunul său prieten Imi Hirmler – Progresul Pecica nu mai puțin de 12 ani!

- Miță, de când te ştii jucând fotbal?

- Pot să spun că dinainte de a mă naşte. Cred că m-am născut cu ghetele în picioare şi cu mingea în mână. De mic copil, mingea a fost obiectul principal de joacă al meu.

- Dar când ai făcut primul pas în fotbalul arădean?

- Organizat am început să joc din 1973, iar din 74 am fost legitimat la copii la marea UTA. Am început cu regretatul Viorel Pasc. Cu părere de rău, cam toţi antrenorii pe la care am trecut eu, sunt acum în nefiinţă. Am jucat la UTA la juniori până în 79, când am trecut la Bucureşti la Luceafărul, practic naţionala de juniori a României, pe grupe de vârstă.

- Aş vrea să ne oprim puţin pe Luceafărul, un proiect ce ne-a oferit generaţia de aur, în frunte cu Gică Hagi. Cum se promova spre acest lot?

- Am mers la o serie de trialuri, pe judeţ, zonă şi pe ţară. Am plecat la Bucureşti la 15 ani. La început a fost foarte greu pentru mine să mă acomodez în in imensitatea aia de oraş. Dar mi-am găsit acolo ceilalţi fraţi, astfel pot să le spun colegilor mei, toţi fiind în aceași situaţie.

- Cum era structurat Luceafărul?

- Pe grupe de vârstă, cele mai mici două grupe, jucau în campionatul republican. Doi ani am jucat aici. Apoi grupa următoare am jucat în liga trei, cu jocuri fără puncte în campionat, iar ultimul an de juniorat, jucam în seria doua a diviziei B, dar aveam primă oficială. Eram cazaţi toţi juniorii la acelaşi cămin, învăţam la aceeaşi şcoală, serveam masa la cantina ”23 August” din complexul stadionului cu acelaşi nume, pe acea vreme.

- Pe cine ai întâlnit acolo, care au fost colegii de generaţie?

- Erau Iaşko, Stângaciu şi Barba, portari, Ilovan de la Bistriţa, Rus de la Târgovişte, Meszaros de la Cluj, Cârstea, Mihali, Bogdan Bănuţă de la Piteşti, fie iertat, Titi Varga, Săndoi, Mateuţ, Musznay, Hagi, Belodedici,Văsîi, Mărgărit, Poli Szel. Majoritatea am jucat în prima ligă după juniorat. Aparţineam însă de UTA, fiind legitimat tot la Arad. Dealtfel, echipele din divizia B ce aveau juniori la Luceafărul, erau scutite de obligativitatea folosirii juniorului în prima echipă.

- După Luceafărul ai revenit la Arad . Aveai deja alte oferte ?

- Am venit la UTA. Aveam alb-roşu în sânge. Vroiam să joc aici. Am debutat la UTA, la sfârşitul campionatului 82-83. A fost un debut frumos, un meci câștigat cu Metalurgistul Cugir, scor 5-1, eu marcând două goluri, iar Marcel Coraș, trei. Am jucat la UTA până în 87. Eram curtat de foarte multe echipe. Chiar Steaua, Dinamo, Sportul, Craiova, Corvinul, U Cluj, FC Bihor, FCM Brașov. Am ales Sportul Studențesc. Cunoscusem o parte din băieții de acolo, era și Marcel Coraș acolo.

- Ai fost, practic, soluția de înlocuire a lui Mircea Sandu!

- Exact. Au fost aduși doi jucători pe postul rămas liber după retragerea lui Mircea Sandu, eu din liga a doua de la UTA și Sorin Răducanu, de la Dinamo Victoria. Eu aveam un ascendent cu peste 350 de meciuri la lotul de juniori, cu un turneu final de campionat european de juniori disputat în Anglia. Nu am reușit să trecem de grupe, dar imediat după turneul final, am spulberat pe toți la un puternic turneu în Olanda, ajungând la forma maximă. Umblau zeci de impresari după noi, să rămânem, să rămânem, dar patrioți fiind ne-am reîntors în România.

- Cu ce antrenori ai lucrat la loturile de juniori?

- Primul a fost Constantin Ardeleanu, și el decedat, un om de mare caracter. La Luceafărul am început cu Aurică Măndoiu, nu am mai auzit nimic despre el, sper că e bine. Iar la final, un an jumătate, am lucrat cu Marcel Pigulea și Costică Toma, fostul mare portar de la Steaua. Am bântuit aproape țările din Europa, am fost în Asia Mică, am ajuns și în Africa, cu echipa de club. A fost o plăcere spirituală. Dacă nu aș fi muncit să ajung ceva în fotbal, probabil că nu aș fi avut această șansă.

- Ai fost și unul dintre cei mai buni și la școală, la București!

- Eram șeful clasei, veneam de la actualul Moise Nicoară, unde în clasele 5-8 eram printre primii din clasă și asta m-a ajutat foarte mult. Eram șeful căminiștilor, iar ultimul an de zile am fost și căpitanul lotului național de juniori.

- Ce amintiri ai de la Sportul?

- În 87, Sportul juca în cupele europene. Am jucat la un turneu în Germania-Olanda-Italia, unde la toate meciurile am marcat foarte multe goluri. Normal, antrenorul a început cu mine. Am debutat în campionat cu gol la Craiova, contra Universității, continuând apoi în cupele europene. Am câștigat la București cu Katovice, 1-0 la București, gol marcat de mine. În retur, tot eu am fost primul care a marcat pentru 0-1, fina 2-1 pentru Sportul. Am continuat cu evoluții bune, am fost convocat la echipa națională. A fost un joc cu Grecia, eram conduși la pauză cu 1-0 , am intrat eu, am marcat la 0-2, apoi Boloni a egalat 2-2. Duelul meu cu Sorin Răducanu era tranșat.

tarlea sportul- Aventura Sportului în Europa a continuat cu succes în acel an!

- Da. Am eliminat Katovice și am întâlnit pe Brondby Copenhaga, o echipă cu jucători de perspectivă pe acea vreme, care au confirmat în următorii ani, ca Schmeikel, Brian Laudrup, Fleming Povlsen, Jensen, viitorii campioni europeni cu Danemarca! Am pierdut la Copenhaga cu 3-0. La București am refăcut diferența, iar la penalty-uri, portarul Cristian a repetat performanța lui Helmut Duckadam, apărând toate loviturile, câștigând cu 3-0 și la această departajare ! La începutul partidei, puteam să dau mâna cu toți spectatorii, iar pe măsură ce auzeau la radio că am marcăm și remontăm rezultatul, lumea a început să vină pe stadion. La final, nu puteai să arunci un ac în tribune. Stadionul era arhiplin ! Noi eram pe loc retrogradabil și ei erau campioni ai Danemarcei. Ne-au spart vestiarul de supărare!

- Fantastic ! Ce a mai urmat?

- A urmat Verona lui Elkjaer Larsen, Berthold, Brigel, Giuliani, Pacione, Di Genaro, vedete incontestabile. Am pierdut greu cu 2-1 la Verona, iar la București am avut neșansa să ningă noaptea dinaintea jocului. Pe teren a fost un strat gros de zăpadă. A fost un meci de angajament, în care din zece mingi aruncate în careu, opt erau fault în atac. Am un semn de întrebare asupra modului de arbitraj a lui Alexis Ponet la acel joc. În final Elkjaer Larsen ne-a prins pe un contraatac, ne-a dat gol și am fost eliminați. Urma calificarea în primăvara europeană și, în rețeta financiară, Sportul nu însemna prea mult pentru Europa, în comparație cu Verona sau alte echipe din Occident.

- A urmat altă luptă dusă de Sportul, în campionat.

- Da, trebuia să ieșim din situația dezonorantă pentru Sportul de părăsire a zonei retrogradării. Am salvat echipa. Mai jucau Iorgulescu, Țicleanu, Bozeșan, Munteanu II, Mircea Popa, Burchel, Stănici, Costel Pană, Mihail Marian, Coraș. A venit apoi și arădeanul Adi Lucaci.

- Cât timp ai jucat în alb-negru?

- Revoluția m-a prins acolo. Imediat după 90, am jucat în cupă la Cugir. Am pierdut cu 1-0, dar toată partida, spectatorii ne amenințau ”vă dăm foc, vă dăm foc!” Nu ne-au dat, că au câștigat până la urmă. Imediat am jucat primul meci în campionat, la Petroșani! Am câștigat cu 2-1. După joc, am stat o oră blocați în vestiar, cu poliția!

- Cum era atmosfera pe stadioane?

- Peste tot erau tribune pline. Doar noi aveam foarte puțini suporteri în Regie.

- Ce a urmat, cum te-ai despărțit de Sportul? Nu ai avut șansa să pleci afară să joci?

- Era încă greu, imediat după Revoluție. Au început să plece doar jucătorii care participaseră la Cupa Mondială din Italia 90. Am avut niște tatonări de la ceva echipe din Slovenia, din Turcia, dar nu s-a concretizat nimic. Familia și-a dorit să revenim la Arad. Cunoscusem echipa din Arad, erau și câțiva jucători noi. Era o echipă de perspectivă și am revenit la UTA în anul în care a și promovat, 92-93.

uta 93- A fost echipa ce a bătut la Arad tot Bucureștiul!

- Campionatul 93-94 a fost de excepție pentru UTA. La un moment dat eram pe locul trei, după Steaua și Dinamo. Eram pe loc de Cupa UEFA! Am speriat pe toată lumea, inclusiv pe conducătorii noștri, nu mai puteau face față cu primele care trebuia scoase din buzunar. Au avut grijă să decimeze lotul, o stupiditate, fiind numiți vânzători, după ce am fost pe locul trei. În anul următor s-a văzut, a fost un recul, nu am mai avut lot, nu am mai făcut față nivelului ligii întâi. Trebuiau scoși niște țapi ispășitori. Coraș, Grad și eu am fost sacrificați pentru a fi salvați alții. Eram în vestiar pregătit pentru antrenament. Era în 94 și am fost anunțat că am fost trecut pe lista de transfer. Eu și Grad nici nu aveam contracte cu UTA! Atunci m-am ridicat, m-am îmbrăcat civil și am părăsit vestiarul! Au rămas surprinși, dar le-am spus că suntem bărbați și am refuzat să mai continui. Aici cariera mea de fotbalist la UTA s-a încheiat.

- Erai încă tînăr. Aveai doar 30 de ani!

- Am stat o lună și jumătate și am fost chemat la Motorul de Șobi Ghiță. Acolo era Paul Palcu, domnul Gabor, Cernatari, Șold . Erau băieți modești, muncitori, m-am simțit bine acolo. Venise și Marcel Coraș. Nu a vrut UTA să mă mai lase. M-am întors la UTA în 96. Am fost cooptat în staful tehnic, alături de profesorul Ionescu și Marcel Coraș. Eu eram al doilea secund. În 97, cu domnul Ologeanu la conducere, am rămas doar eu cu Marcel, antrenori. Nu erau bani pentru primele jucătorilor. Așa s-a continuat până la celebra revoluție de la UTA. În iarnă făcusem pregătirea și eu cu echipa, lotul fiind subțiat valoric. În iarnă, la un antrenament la pădure, după un joc de distracție, la final de antrenament, băieții mi-au solicitat să mai jucăm cinci minute, pentru că scorul era egal. Atunci m-am accidentat, mi-am rupt piciorul. Aici am încheiat viața din gazon ! Marcel Coraș a fost schimbat apoi. Am rămas să antrenez eu, în cârje, fără echipă, fără bani, cu șansa de a fi primul antrenor care retrogradează UTA și din B. Chiar mi-am dorit atunci chestia asta!

- Ai scos-o, totuși. la capăt.

- Mi-am făcut calcule, m-am rugat de jucători, au fost alături de mine, m-au înțeles, jos pălăria, au dat tot din ei, cât au putut și cât le-a permis valoarea individuală. Am bătut patru jocuri, cât aveam nevoie, toate cu 1-0, acel ultim joc de care pe care cu Zlatna, fiind decisivul pentru obiectivul îndeplinit. Am încheiat campionatul, am sărbătorit la banchet și am plecat la Telecom. Asta a fost tot la UTA!

tarlea pasc- Ce a lipsit Aradului să mențină acei ani în prima divizie?

- Toate la un loc. Bani, conducători, etc. La UTA s-a împământenit că noi am eliminat pe Feyenoord. Dar noi nu mai suntem acea UTA. Atâta timp cât nu ne ancorăm în realitatea de astăzi și trăim cu amintirea că ”noi am fost!’’, nu se va putea face performanță. Nu s-au mai pus baze pe centrul de copii și juniori. Ungur este, poate, ultimul produs sută la sută UTA care a confirmat. Nu vorbim de Botiș, Todea, Claudiu Drăgan, care au fost produse ale Romvestului, care au reprezentat UTA cu oarecare succes și cu demnitate.

- UTA mai trăiește și din echipa de old-boys!

- Ne-am constituit din foștii colegi, care ne întâlnim cu plăcere periodic, la cele trei reprize, cât ne duc picioarele. Avem colaborări cu echipe străine, avem mulți prieteni în țară. Vom pleca curând la un turneu puternic în Austria, unde vor juca cluburi celebre ca PSG, Galatasaray, două echipe din Italia, naționala old-boys a Luxemburgului. Chiar avem nevoie de sprijin de ăștia mai tinerei, pe care i-am contactat și pe care-i vom mai contacta, pentru a obține rezultate onorabile.

- Capitolul antrenorat e închis pentru tine?

- Deloc. Sunt la o vârstă matură în antrenorat, imi doresc să mai antrenez, am experiență de peste 15 ani . Am rămas însă dezamăgit de conducătorii de cluburi pe care nu-i înțeleg ce doresc de fapt, e o nebuloasă. Vor performanță, dar nu acceptă unele lucruri. Se bat practic cap în cap.

Vali Viski

(Interviu realizat pentru săptămânalul Sport Cafe)
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
03-07-2014, 23:12,
#3
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Sănătate, Flavius Domide!

Fostul mare fotbalist al UTA-ei Flavius Domide este internat la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce a suferit o operaţie pe creier. Starea lui de sănătate s-a complicat după un turneu pe care l-a făcut în Austria împreună cu alţi foşti jucători ai Bătrânei Doamne. Actualmente, situaţia lui Domide s-a îmbunătăţit, dar va rămâne internat, ne-a declarat colegul său de generaţie Ionel Bungău, unul dintre amicii apropiaţi ai arădeanului.

Flavius Domide a făcut parte din formaţia legendară a UTA-ei care a eliminat Feyenoord Rotterdam din Cupa Campionilor Europeni în urmă cu aproape 44 de ani. În perioada recentă, Domide a rămas cunoscut în lumea fotbalului ca observator federal

http://radiotimisoara.ro/2014/07/03/sana...us-domide/
Răspunde
09-07-2014, 20:24,
#4
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Azi au fost la Domide acasă Dani, Vaţu împreună cu Roly Nagy şi Grădinariu. Din câte am înţeles, Flavius Domide se simte bine, e în recuperare, fizic nu are probleme. Să aibă multă sănătate!
Răspunde
09-07-2014, 21:39,
#5
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
A fost si Collin ca sa fim corecti, daca tot ne-ai mentionat nominal Smile) Oricum important e ca e bine (cat de bine poti fi la varsta sa dupa o operatie pe creier) si s-a bucurat ca am fost si noi , dar si din partea clubului pe la el. I-am facut cadou , pe langa cateva plase cu fructe, apa, sucuri , biscuiti,etc, un tricou de la baraj cu " UTA Arad 1945" de care s-a bucurat foarte mult . Am discutat ulterior si cu sotia dansului si daca si dansa va fi de acord zilele urmatoare, am cazut de acord cu clubul sa organizam urmatoarele meciuri din cupa ,de pe Motorul, cu intrare generala de 5 lei si incasarile sa le donam familiei. Flavius Domide , prin tot ceea ce a facut el pentru UTA, reprezinta o bucata importanta din familia UTA-ei si trebuie sa fim alaturi de el in momentele grele prin care trece.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
10-07-2014, 9:41, (Ultima modificare: 10-07-2014, 9:41 de I 929.)
#6
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Da, uitasem şi de Colin. E foarte bine să donăm familiei încasările de la meciurile de Cupă.
Răspunde
15-12-2014, 18:12,
#7
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Saptamana viitoare se tine Memorialul Brosovsky . Din cate vad se joaca luni la Polivalenta , ora inca nu am vazut-o dar cred ca o sa le putem imbina impreuna cu Mos Craciun Utist si de acolo sa mergem impreuna la primarie

http://sportarad.ro/old-boys-uta-incheie...brosovsky/

Old Boys UTA încheie anul cu gândul la „Gioni” Brosovsky

Un 2014 frumos pentru veteranii utiști e pe cale să se încheie, însă nu înainte de un ultim tribut, cel adus golgeterului all-time al Bătrânei Doamne. Pe 22 decembrie, Old Boys UTA organizează o nouă ediție a memorialului dedicat lui Ladislau Brosovsky.

Reuniunea din acest an vine să aducă încă un stop din savoarea trecutului sportiv al Aradului. Gyuri Vaczi și ai săi reiau o veche tradiție, meciurile dintre UTA și echipe ale orașului din diferite ramuri sportive. Pe parchetul Polivalentei arădene își dau întâlnire rugbiștii de altădată de la Gloria PTTR Arad, vechii handbaliști de la Constructorul și fotbaliștii veterani ai Vagonului, gruparea de unde Brosovsky a ajuns la UTA.

„Veți avea posibilitatea de a aplauda la scena deschisă evoluția unor sportivi consacrați ai Aradului, alături de invitați din Serbia (Steaua Roșie Belgrad) Austria (Salzburg) și Ungaria (Beckescsaba).
Vom putea, cu aceasta ocazie, sa-i urăm împreuna un prietenesc “LA MULȚI ANI !” și legendarului Mircea Axente, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani! Vă așteptăm cu drag!”, transmite Old Boys UTA, pe pagina de facebook.
First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win.
Răspunde
12-02-2015, 14:58,
#8
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Începe turneul de fotbal ce poartă numele lui Bonyhadi. Comunicatul organizatorilor și o ”întâlnire” cu primul golgeter al Aradului

[Imagine: bonihady.jpg]
Începe turneul de fotbal ce poartă numele lui Bonyhadi. Comunicatul organizatorilor și o ”întâlnire” cu primul golgeter al Aradului

Jumătatea lunii mai din 1945. Ororile războiului sunt încă proaspăte în Europa și în România. Totul e în refacere, inclusiv fotbalul. Lăsăm istoria să-și urmeze cursul și mutăm ochii pe Ludovic Bonyhadi, legitimat la KMSE Cluj, cum se numea atunci CFR-ul.
E acolo într-o superechipă, alături de portarul Marki, de fundașii Vass și Pall, sau de mijlocașii Petschovsky și Reinhardt. Clujul vine în Capitală pentru „Turneul celor patru – Parada vedetelor”. Campionatul Diviziei A avea să înceapă abia anul următor și, până atunci, cluburile și fotbaliștii se „căutau”. Atacantul a impresionat din prima, Gazeta Sporturilor a intuit că se discuta de un mare star și, ca atare, l-a abordat.
Reporterul Petre Hidioșanu l-a găsit „luându-și micul dejun personal, înaintea celui oficial, cu echipa. Mânca slănină cu pâine și câteva zeci de ridichi cu respectiva brânză. Un aperitiv, cum spunea el”.
Prezența fizică a tunarului? „Pe cât e de înfipt ca și centru atacant, pe atât este de sfios în viața particulară. Cel puțin așa mi s-a părut mie. E voinic de te sperii. În fond, nu-i nici exagerat de înalt și nici tocmai, tocmai gras. Dar e voinic, și o spun cu tot regretul, căci am fost nevoit de două ori să dau mâna cu mâna lui. Actualmente are 82 de kg și 1,80 m înălțime. A fost însă mai solid”.
Cei doi petrec cinci minute împreună.
- Unde ai învățat football?
– La Budapesta, la clubul Zugyo. La 11 ani jucam în echipa de pitici.
- În prima echipă când ai jucat?
– La 15 ani am fost introdus în formația din Szeged.
- Și în echipa națională?
– La 19 ani am jucat în echipa Ungariei contra Italiei. Matchul s-a disputat la Torino. Eram centru înaintaș. Am marcat un goal, dar am pierdut cu 1-3.
(…)
- În altă ordine de idei, ești căsătorit?
– Nu.
[Un „nu” aproape afirmativ.]
- Și nici n-ai de gând?
[Clujeanul bagă mâna în buzunar și scoate un portret: un chip de fată cu ochii pătrunzători și zâmbet fotogenic.]
– Asta în loc de răspuns, mai spune Bonihady.
Îi lăsăm pe cei doi să mai povestească. Restul e istorie. La scurt timp, în decembrie 1945, Bonyhadi ajungea la ITA împreună cu Adalbert Pall. La Arad îi așteptau vechii colegi Marki, Reinhardt și Vass, plus Meszaros, Băcuț, Toth III. Se pregăteau Lorant și Petschovsky, iar prima mare generație era gata să strălucească. Peste șase luni începea prima ediție a Diviziei A de după război. (Radu Romanescu)

sursa: http://www.sportarad.ro
Răspunde
28-03-2015, 22:50, (Ultima modificare: 28-03-2015, 22:51 de Kidu.)
#9
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Fotbaliști legendari la derby

[Imagine: pojoni-piros-domide.jpg]


Utiști din marile generații din trecut au ținut să fie lângă trupa roș-albă în derby-ul de astăzi. Din Ungaria a sosit Eugen Pozsony, unul din oamenii importanți ai Bătrânei Doamne la titlurile câștigate în 1969 și 1970, stâlp de bază al arădenilor în istorica dublă cu Feyenoord.

Apărătorul de odinioară, acum în vârstă de 73 de ani, s-a bucurat de revederea cu vechiul său coechipier Flavius Domide. Cei doi au fost acompaniați de profesorul Dionisie Piros, martor al începuturilor ITA-ei. Mircea Axente, Viorel Sima, Gyuri Vaczi, Dorel Cura sau Ioan Igna au luat și ei loc în tribuna oficială de la Motorul.

Foto: Viorel Musca
Răspunde
11-08-2015, 14:51,
#10
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Fundașul de fier al Bătrânei Doamne a împlinit 70 de ani. Gabor Biro: ”Am iubit UTA toată viața mea!”


Emblema roș-albă i-a stat pe pieptul puternic în peste 300 de meciuri. Gabor Biro, supranumit ”fundașul de fier al Aradului”, împlinește astăzi 70 de ani. Familia și prietenii apropiați îi sunt alături la un ceas aniversar pe care apărătorul de altădată îl dă înapoi și spune că ar face totul la fel: ”Sunt atâtea sporturi în care, care la ora actuală, câștigi bani mulți. Dar, eu cu calitățile mele, tot fotbalu l-aș alege! Bineînțeles, tot la UTA, eu mă consider utist, arădean, nu în altă parte. Am iubit-o pe UTA toată viața mea și o iubesc și acum!”
Mai bine de două decenii le-a dedicat Bătrânei Doamne, mai întâi ca fotbalist, apoi ca antrenor. ”Sunt atâtea momente frumoase! Dacă ar fi să aleg cea mai plăcută amintire ar fi senzația trăită atunci câștigat eu primul campionat cu UTA, în 1969. Venind dintr-un oraș mic, de la o echipă mică, am câștigat ce nu m-aș fi gândit niciodată”, mărturisește Gabi Biro, încheind cu un gând bun pentru toți: ”Aș dori ca atunci când ajung la vârsta mea, toți prietenii și cunoscuții mei să mă invite și pe mine la aniversarea lor!”
La mulți ani, Gabor Biro!
În fotografie, Biro (dreapta) îi are alături pe Vasile Jac, Emil Floruț și Sandu Donciu. Era iunie 1966 și UTA se pregătea să debuteze în Cupa Balcanică, pe terenul echipei Cherno More Varna.

http://sportarad.ro/fundasul-de-fier-al-...viata-mea/
Răspunde
19-08-2016, 18:12,
#11
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Flavius Domide a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului iar Meszar a primit un titlu de excelenţă, azi, într-o şedinţă festivă a Consiliului Local. 

http://www.aradon.ro/premiati-pentru-mer...ui/1683525

Toată atenția a fost îndreptată vineri, 19 august, înspre arădenii care au adus valoare, greutate și mândrie orașului de pe Mureș. Pe scurt, a fost ședința festivă a Consiliului Local Municipal Arad, de-a lungul celor 11 zile de sărbătoare, în cadrul căreia au fost acordate titluri și distincții speciale arădenilor care au contribuit la dezvoltarea orașului și la construirea unei imagini pozitive a Aradului în țară și străinătate.
Puțin după ora 14.00, Sala Ferdinand din interiorul Palatului Administrativ era neîncăpătoare, la eveniment participând oficiali și angajați din cadrul Primăriei Arad, Consiliului Județean Arad, instituțiilor din oraș, cultelor bisericești dar și arădeni care au vrut să fie alături de cei nominalizați. Pe chipurile tuturor celor desemnați, dar și în glasul celor care au luat cuvântul se putea citi emoția, dar și mândria că au ajuns în acest punct în care au primit recunoștință pentru munca depusă în beneficiul arădenilor și al orașului nostru.
Distincții, diplome și felicitări
Cea mai importantă distincție acordată de Municipalitate a fost, ca de obicei, cea de cetățean de onoare al orașului. Anul acesta trei personalități arădene au fost distinse cu acest titlu: Lizica Mihuț, Flavius Domide și Pavel Riviș Tipei. Fiecare a fost nominalizat pentru contribuția esențială adusă în domeniul în care a activat.
Iată motivaţiile: „Se conferă titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD profesorului universitar doctor LIZICA MIHUŢ, personalitate academică şi om de cultură, pentru implicarea cu dăruire şi profesionalism în dezvoltarea învăţământului superior arădean precum şi în promovarea imaginii Aradului în ţară şi străinătate; se conferă titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD domnului FLAVIUS DOMIDE, personalitate sportivă şi nume de referinţă al fotbalului arădean, pentru contribuţia fundamentală la creşterea prestigiului municipiului Arad în ţară şi străinătate; se conferă titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD domnului PAVEL RIVIŞ TIPEI, pentru devotamentul şi credinţa cu care a păstorit vreme de 20 de ani Cultul Penticostal din România, pentru preocuparea neobosită de promovare a valorilor creştine şi a ecumenismului” – se arată în hotărârea de Consiliu Local Municipal Arad.
Alți doi arădeni au primit, tot în cadrul şedinţei festive, titlul Pro Urbe pentru implicarea civică în viața urbei. Este vorba despre CZISZTER KALMAN „pentru contribuţia însemnată la dezvoltarea urbanistică a municipiului Arad” și SCHILL GHEORGHE „pentru implicare şi responsabilitate civică” – se punctează în HCLM.
Alături de ei au fost distinși cu titlul de Excelență oameni de cultură, dascăli sau sportivi arădeni renumiți pentru merite profesionale remarcabile precum şi pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad. Lista Municipalității a curpins 11 nume din domenii diverse. În domeniul artelor vizuale, titlul s-a acordat artiștilor plastici LAURIAN POPA și STENHUBEL ZOLTAN LUDOVIC. În cel al artei dramatice titlul a mers către DORU NICA – actor, pentru dăruirea cu care a slujit scena teatrului arădean. În domeniul sportiv cei care au primit Titlu de Excelență sunt OVIDIU HAŢEGAN – arbitru internaţional, pentru preocupările constante de promovare a imaginii municipiului Arad la nivel naţional şi european și MESZAR ALEXANDRU pentru dăruirea şi implicarea cu care sprijină sportul arădean de performanţă. Premiile în domeniul educaţiei au fost oferite profesoarei MARINELA TUDORAN – pentru profesionalismul demonstrat în sfera educaţiei muzicale precum şi pentru implicarea cu pricepere şi dăruire în viaţa culturală a oraşului Arad; profesoarei LILIANA LUPŞA – pentru performanţe de excepţie în activitatea didactică şi mai cu seamă în pregătirea elevilor olimpici; profesorului VIOREL GLIGORIE TUDORAN – pentru profesionalismul şi competenţa dovedite în întreaga carieră didactică și profesoarei FLOARE MUREŞAN – pentru dedicaţia şi competenţa dovedite în întreaga carieră.
O altă categorie este cea a managementului afacerilor unde titlul a fost acordat lui HADDED MOHAMED MAKRAM (COFICAB EASTERN EUROPE) pentru viziunea şi spiritul organizatoric de excepţie și lui IOAN POSA (HUF Romania) pentru calităţile manageriale puse în slujba dezvoltării economice a Municipiului Arad.
Diploma de aur
Premii și pentru cuplurile care au demonstrat că pot rezista timpului vreme de 50 de ani vor fi şi ele acordate într-un cadru festiv, de această dată în Parcul Eminescu, luni, 22 august, cu începere de la ora 18.00 în acordurile Filarmonicii de Stat din Arad.
Răspunde
17-04-2019, 12:06,
#12
RE: Legendele "Bătrânei Doamne"
Citat:Amintirea unui campion al UTA-ei de odinioară: Ladislau Seres

[Imagine: 002.jpg]

Avea 13 ani când trecuse testul lui Feri Dvorszak și era ”încorporat” la juniorii UTA-ei.  Când magazionerul Golomec i-a dat echipamentul, s-a gândit că așa trebuie să joace până când publicul se va uita la el ca la Bimbo Farmati, Csala Petschovsky, Coco Dumitrescu sau ca la Bandi Mercea.

Se născuse pe 27 septembrie 1934. Trecuse pe la, ce nume imense!, Zoltan Opata, Petre Steinbach și Gheorghe Albu. Remarcându-l în meciurile juniorilor, Cibi Braun a decis că era pregătit să intre în echipa mare. ”E combativ, tehnic, are inițiativă și e un creator”, motiva Cibi-baci cooptarea puștiului printre utiști, proaspeți câștigători ai Cupei României. Fundaș drept, stoper, fundaș stâng sau mijlocaș, Ladislau Seres a confirmat așteptările versatului antrenor.

Peste un an, în 1954, Seres trăia fantastica bucurie a UTA-ei cuceritoare a titlului de campioană a României. Jucase patru meciuri în acel an și, la sfârșit, strălucea tocmai lângă eroii săi de altădată!
Din acel moment, vreme de opt ani (cu un intermezzo de un an, pe timpul serviciului militar a jucat la Dinamo Brașov), avea să  devină reper în echipa UTA-ei. A scris istorie lângă cei pe care-i idolatriza cândva – Petschovsky, Dumitrescu, Mercea, Farmati, Adalbert Kovacs și lângă cei care aveau să vină - Liviu Coman, Ladislau Băcuț II, Mihai Țîrlea I, Gabi Szucs, Iosif Kapas, Gheorghe Vaczi I, Gabriel Serfözö, Ioan Igna, ”Grecul” Metskas și ceilalți...

I-a rămas alături Bătrânei Doamne până când a venit clipa despărțirii, în 1962. Le-a mai  arătat băieților din oraș cum era treaba cu fotbalul încă un an, când a jucat pentru CFR. Apoi a antrenat mai multe echipe din Arad. A plecat pe 5 aprilie 1995, lăsând amintirea unui fotbalist excelent, puternic și în vestiar și în afara lui. ”Laci era un coleg splendid! Avea șut puternic, loviturile libere erau ale lui. Fundaș foarte bun!”, e schița pe care i-o alcătuiește azi colegul său, Christos Metskas.
***       

Aprilie, 2019. ”Am copilărit pe stadion, mergeam peste tot cu tata!”, rememorează Eugenia Seres. Fiica  marelui fotbalist - sportivă, la rându-i, una din cantoarele apreciate ale Aradului  - a  păstrat, lângă amintirea tatălui, fotografiile din vremurile în care UTA dădea ora exactă în fotbalul românesc.  Din ele, Laci Seres și băieții lui ne zâmbesc și ne amintesc strălucirea și faima Bătrânei Doamne.  

SURSA: Radu Romanescu (http://www.uta-arad.ro

La link-ul de mai jos puteti gasi o galerie foto superba:
http://www.uta-arad.ro/stiri/amintirea-u...seres/4534
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 1 Musafir(i)