Stadioane
28-02-2014, 19:05,
#1
Stadioane
FOTO: Stadionul pe care a jucat Unirea Urziceni a ajuns o ruină

La finalul sezonului 2008-2009, în fruntea clasamentului din Liga I se afla una dintre cele mai mari surprize de după Revoluţie. Unirea Urziceni, o echipă provenită dintr-o localitate cu doar 15.000 de locuitori, reuşea să ia titlul. Cu un antrenor plin de ambiţie, Dan Petrescu, şi un lot de jucători refuzaţi în mare parte de granzii campionatului, echipa din inima Bărăganului completa performanţa cu o prezenţă excelentă în grupele Ligii Campionilor: 8 puncte, record doborât abia sezonul trecut de o echipă românească, CFR Cluj, cu 10.

Unirea beneficia şi de o arenă micuţă, dar cochetă, la marginea oraşului Urziceni. Dumitru Bucşaru a luat vechiul stadion din localitate şi l-a transformat într-unul cu dotări moderne, nocturnă, tribune acoperite, vestiare civilizate. Nimic nu avea să anunţe declinul acestei echipe, mai ales că prezenţa în grupele Ligii Campionilor i-a asigurat un bonus care i-ar fi permis să supravieţuiască cel puţin 3 ani.

Însă chiar aceşti bani au însemnat moartea clubului. Dumitru Bucşaru a oprit banii veniţi de la UEFA şi a decis să se retragă. Fără investiţii, Unirea Urziceni a retrogradat în 2011 şi la scurt timp s-a desfiinţat.

Printre altele, în urma sa a rămas un stadion modern de 7.000 de locuri, care n-a fost însă exploatat şi îngrijit. La 3 ani distanţă de la momentul desfiinţării echipei, stadionul din Urziceni este o ruină. Peisajul este acum o îmbinare de dotări moderne şi mizerie. Geamurile termopan au fost sparte, suprafaţa de joc are caracteristica unui maidan, scunele au fost rupte, lojele au ajuns ca după un bombardament.

Dan Mirea, fotograf de meserie, a surprins în câteva cadre dezastrul în care a ajuns stadionul. Imaginile au fost postate pe contul său de Facebook. Mai multe imagini cu fostul stadion al Unirii Urziceni, AICI. ( https://www.facebook.com/photo.php?fbid=...permPage=1 )

[Imagine: 1980171-788646291164215-745356584-o.jpg]

[Imagine: 1799963-788646391164205-749484383-o.jpg]

http://www.prosport.ro/fotbal-intern/lig...a-12164240
Răspunde
03-04-2014, 23:02,
#2
RE: Stadioane
Nagyerdei Stadion (20.340) - Debrecen

[Imagine: 1(3).jpg]

[Imagine: 3(4).jpg]

[Imagine: 4(2).jpg]

http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1026145&page=11
Răspunde
04-04-2014, 9:44,
#3
RE: Stadioane
la noi fac o cocioaba....nu de alta dar mai trebuie sa ramana bani si pentru fantani arteziene.in conditiile in care in 2006\2008 iti veneau 8000 de oameni si echipa era la retrogadare si un stadion varza tu faci stadion de 12000 si vrei sa revii in cativa ani o echipa puternica in liga 1.Asta demonstreaza ''dorinta mare de performanta''...dar nah avem un primar ''model'' pe care nu de mult il injuram.Asta e poate fac astia la Brad un stadion mai mare si jucam acolo sau la timisoara in cupele europene ca e mai aproape.Si motivul ca din cauza nocturnii nu se poate mai mare sa o zica lui mosu,nici macar nu e nevoie de stalpii aia,si foarte bine se putea vinde cu a vandut urziceniu celor de la chiajna.Se putea face dupa modelul cluj arena dara fara pistta,in care puteau activa magazine,sali de nunti,sali de sport,etc.Dar nehh suntem obligati sa ne multumim tot cu putinul,iar noi aradenii si suporterii UTA-ei ne facem ca nu vedem.
Răspunde
04-04-2014, 10:11,
#4
RE: Stadioane
Nu-i chiar asa. Se face acel stadion de 12.000 de locuri pentru a ramane si locuri de parcare. Fara locuri de parcare nu s-ar fi putut clasa stadionul intr-o categorie apta pentru meciurile de UEFA.
Răspunde
04-04-2014, 10:23,
#5
RE: Stadioane
atunci sa urmarim meciurile din parcare din masina pe niste ecrane imense ca nah de parcare subterana sau supraetajata cum e langa national arena nu a auzit falca...dar nah de unde sa stie falca asa ceva cand el stie sa practice doar sportul national de bagare in buzunar a mainii(nu goale normal).
Răspunde
04-04-2014, 10:55, (Ultima modificare: 04-04-2014, 12:07 de Kidu.)
#6
RE: Stadioane
Trecand peste lamentarile astea putem sa judecam putin obiectiv si sa privim situatia per ansamblu?

1) Construiam un stadion de 17.000 de locuri dar care nu ar fi fost clasificat pentru meciurile de UEFA. In cate meciuri crezi tu ca strange UTA atata lume? Sa fie 3-4 maxim in cazul in care am fi o echipa de prima jumatate a clasamentului in Liga 1. Nu-i un compromis cam mare doar pentru 3-4 meciuri ipotetice?
2) Daca tot avem echipa de liga 1 si gandim in perspectiva asa cum gandesti tu cu stadionul, presupun ca intr-un viitor ne gandim sa tragem la un loc de cupe europene. Unde vom juca pe stadionul pentru ca pe stadionul nou nu vom fi lasati. La Timisoara (ma indoiesc ca la vremea respectiva actualul "Dan Paltinisanu" ar mai intruni conditiile de atunci pentru meciuri de UEFA), la Cluj? Nu merci, prefer un stadion mai mic dar sa jucam ACASA. Surplusul ala de oameni la care ne referim aici oricum sunt suporteri de rezultat care vin doar daca iti vine un nume.
3) Sa zicem ca abandonam actualul amplasament si facem un stadion nou in alta parte a Aradului. Asta presupune cu totul alt proiect, alti bani, alt teren care la randul sau costa si ala bani si nu in ultimul rand tine cont si de transport pentru ca ma indoiesc ca va construi cineva o linie de tramvai dedicata pana acolo. Cu autobuzele nu faci mare branza pentru ca au o capacitate mica de transport si vor crea la randul lor aglomeratie in trafic ajungand sa fie blocate in trafic.
4) Actualul amplasament mi se pare foarte accesibil, nu trebuie sa vina toata lumea cu masina pentru ca stadionul este central, ai tramvai. Problema e doar mentalitatea oamenilor care nu ar face 2 metri fara masina. Nu mai vorbesc de aspectul istoric al actualului amplasament care nu e nici ala de ignorat.

Tinand cont de toate aspectele astea spune-mi ca ti se pare naspa un stadion nou de 12.500 de locuri?

P.S. Sa nu uit: tu ai habar de costuri ar presupune o parcare subterana? Crezi tu ca iti va mai face cineva stadionul cu aceeasi bani?
Răspunde
04-04-2014, 11:28, (Ultima modificare: 04-04-2014, 11:47 de dariusuta.)
#7
RE: Stadioane
cu 5 mil de euro cat o sa coste fantana arteziana de pe mures facea parcarea pe stadion....fabrica de mobila de langa stadion nu am vanduto eu sau tu(stim foarte bine cine)acolo era un loc mult mai mare si perfect pt stadion si avea locuri de parcare suficiente si se putea vinde terenul unde se afla acuma stadionul,nu cred ca era o problema ca il muta 400 de metri mai spre gara sau se putea undeva spre zona industriala care are si tramvai si autobuze si nici nu sar crea acea aglomeratie,ai avea acces si de pe centura venind din celalalt capat al orasului.dar daca o luam dupa interesul lui falca fata de UTA si de sport in general nu ne mai mira nimic.Stadionul asta e praf in ochii nostri,o sa fie gata chiar inainte de alegeri,maai castiga cateva voturi,cocioaba e gata,el se bucura de un nou mandat si toate si frumoase.Si doamne fereste sa se adevereeasca cele relatate de livearad ca nu cred ca o sa mai vedem bd-ul si nici pe falca sa apuce sa taie panglica de inaugurare.Si sa nu intelegi ca nu sustin proiectul asta dar prea putina transparenta mai ales acum cand totul trebuie sa fie pe fata cand e nevoie ca suporterul utist sa creada si sa vada negru pe alb pe ce se bazeaza cu adevarat acest proiect.

http://www.aradon.ro/parcarea-subterana-...ie/1402471 tocmai vorbeam de parcare subterana....costa doar de 2 ori cat stadionul dar e bine ca avem unde sta la povestii papa.
Răspunde
04-04-2014, 12:01,
#8
RE: Stadioane
Darius, sa le luam pe rand:

1) Fantana arteziana nu stim exact daca chiar asa au stat lucrurile. Eu cred ca a fost mai mult o gogornita a presei pentru ca proiectul suna un pic altfel si presupunea si amenajarea malurilor Muresului din acea zona si mai mult de atat sursa de finantare era una europeana nerambursabila prin nu stiu ce fonduri care imi scapa acum ca mi-e imposibil sa le tin minte, nu erau banii Aradului. Cu toate astea eu nu cred ca o fi nicio fantana acolo.
2) Fabrica de mobila este in momentul de fata o proprietate privata. Paunescu la acea vreme a platit bani seriosi pe acea suprafata achizitionand-o in plin boom imobiliar.
3) In zona undustriala nu ai unde sa mai arunci un ac in vecinatatea zonelor cu tramvai si de autobuze nu mai vorbesc. Uita-te o data daca ai chef sa vezi ce este la ora 3 cand se termina schimbul unul. Firmele din zona industriala au mari probleme cu accesul si aglomeratia care se creaza la venirea si plecarea muncitorilor, fapt pentru care au decis sa nu iasa toti la aceeasi ora. Lucrez in zona industriala si stiu cum e accesul.
Linia aia de tramvai facuta de Popa este completa nesustenabila pentru ca tramvaiul ala nu duce niciunde.
Ma indoiesc ca lumea s-ar inghesui sa mearga la meciuri pe un stadion aflat la periferia Aradului.
4) O fi Falca interesat de capitalul electoral pentru ca nu cred ca i-a venit lui peste noapte dragostea de UTA si cred ca pentru el conteaza doar interesele sale de politician la fel ca si pentru oricare altul. M-am saturat si de povestilor altora care pozau in oameni imaculati si care s-au dovedit la fel.
5) "Relatarile" din livearad sunt niste aberatii marca PSD. Cosmin Mihuta este doar un pacalici care scrie anti-Falca la ordinul pesedistilor. Pentru ei totul se rezuma la lupta lor politica si din pacate UTA a cazut la mijloc. Desigur nu isi pot permite sa iasa ei in fata si sa declare asta public pentru ca nu ar da bine la imaginea lor sa se ia de UTA dar si-au gasit catelul care sa latre la comanda.

Daca vrei sa ma crezi bine, daca nu iar bine insa asta e adevarul si asa stau lucrurile. Imi place sa cred totusi ca in ochii tai sau ai altor utisti eu am mai multa credibilitate decat niste lingai aserviti unora sau altora. Interesul meu este identic cu al tau: UTA.
Răspunde
04-06-2014, 15:43,
#9
RE: Stadioane
Ferencvaros Budapesta | Albert Florian Stadion | 23.698

[Imagine: 10407734_640451979370917_1674083036922243497_n.jpg]

[Imagine: 10004057_640452916037490_3477723237917299705_n.jpg]

[Imagine: 10402880_640451066037675_4384909559616048032_n.jpg]
Răspunde
05-06-2014, 13:56,
#10
RE: Stadioane
Tot de la Budapesta

[Imagine: CmD0iXQ.jpg]
Răspunde
05-06-2014, 15:09,
#11
RE: Stadioane
Obisnuiti-va cu ideea de a vedea camere pe stadion sau renuntati la fotbal si echipa favorita.
Răspunde
23-09-2014, 21:20, (Ultima modificare: 26-09-2014, 20:09 de Kidu.)
#12
RE: Stadioane
Stadionul Ioan Moina (30.300 locuri) ‎si noua Sala Polivalenta (7.200 locuri) din Cluj-Napoca:

[Imagine: 10708552_496429510459992_8651020976291867986_o.jpg]
Răspunde
26-09-2014, 20:17, (Ultima modificare: 26-09-2014, 20:25 de Kidu.)
#13
RE: Stadioane
Stadionul "Marin Anastasovici" Giurgiu (8.000 locuri)




Au construit o peluza noua, o tribuna a II-a noua si au reconditionat tribuna I.
[Imagine: stadion_3.jpg]

[Imagine: IMG_5656.jpg]
Răspunde
26-09-2014, 20:24,
#14
RE: Stadioane
Stadionul Orasenesc Mioveni (10.000 locuri)


Răspunde
07-10-2014, 13:13,
#15
RE: Stadioane
http://www.sport.ro/franta/dezastru-pent...acasa.html


[Imagine: Bz_U5g_PFIg_AAKYHD.jpg]
Răspunde
30-12-2014, 19:39, (Ultima modificare: 30-12-2014, 19:40 de Kidu.)
#16
RE: Stadioane
Ca sa vedeti cum merge treaba la olteni:

Citat:Potrivit informaţiilor de pe site-ul Guvernului, la Craiova se vor construi două stadioane, din fonduri publice.

Primul stadion va avea o capacitate de 30.000 de locuri şi va organiza meciuri de fotbal şi de rugby, iar echipa locală, CS U Craiova, va disputa aici meciurile de pe teren propriu.

Stadionul va costa aproximativ 50 de milioane de euro şi va fi construit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu o cofinanţare din bugetul local al municipiului Craiova de 10% din valoarea investiţiei.

Al doilea stadion va avea 5.000 de locuri şi va fi folosit pentru atletism, fiind finanţat din fonduri de la bugetul local al municipiului Craiova.


SURSA: GSP
Răspunde
30-12-2014, 21:02, (Ultima modificare: 30-12-2014, 21:03 de I 929.)
#17
RE: Stadioane
Nu vă faceţi griji că dacă vine PNL la guvernare iar Olguţa nu trece de partea lor, nu se va mai face nimic. Big Grin  Vorbind mai serios, m-am întrebat şi eu cum se justifică o astfel de investiţie la Craiova, de ce acolo şi nu în alt oraş sau şi în alt oraş. Cred că cea mai simplă explicaţie este că oltenii "e mulţi" în două sensuri: în România există mulţi fani ai Universităţii Craiova, o echipă a unei zone destul de largi şi populate (DJ, GJ, MH, OT, VL şi altele) iar mai apoi acele zone şi-au trimis reprezentanţi de seamă în multe centre de decizie (Bucureşti, Timişoara). Când ai avocaţi precum Ioaniţoaia, destui intelectuali care să fie fani declaraţi, atunci poţi transforma echipa într-un "fenomen" de masă. Eu sunt curios cum ar răspunde Ioaniţoaia unei întrebări de genul: cu ce sunt mai speciali fanii olteni decât cei timişoreni, clujeni, ploieşteni, arădeni, argeşeni etc. Răspunsul cred că ar fi de genul "U Craiova e U Craiova".  Venind peste acest "adevăr" şi cu un interes politic evident, oltenii vor avea complex sportiv construit de Guvern şi echipă finanţată de primărie. Dacă-s câtă frunză câtă iarbă...
Răspunde
22-01-2015, 12:40, (Ultima modificare: 22-01-2015, 12:41 de albrosu.)
#18
RE: Stadioane
Aradul ramane fara stadioane

Istoria sportului arădean mai poate fi văzută doar în fotografii. În ultimii 10 ani au fost demolate toate stadioanele vechi ale oraşului. În locul lor au apărut sau urmează să apară mall-uri şi supermarketuri. Excepţia o reprezintă arena Francisc Neuman care va fi reconstruită într-o variantă modernă pe acelaşi amplasament.

http://westtv.ro/articolul/17958-Aradul-...ioane.html
Răspunde
27-05-2015, 9:42,
#19
RE: Stadioane
Ar fi interesant daca tot mai multe primarii ar pune presiune pe Premier sa argumenteze in baza caror motive se fac stadioane din bani de la buget in unele orase

Primarul Timisoarei ii cere premierului Ponta un nou stadion


Primarul Nicolae Robu i-a explicat premierului Victor Ponta că Timişoara se schimbă în bine şi fără ajutorul Guvernului, dar are totuşi nevoie de susţinere de la bugetul de stat pentru anumite obiective.
„După cum cunoaşteţi, municipiul Timişoara este unul dintre cei mai mari contribuitori la bugetul centralizat al statului. Cu toate acestea, în lungul timpului, sub toate guvernările, el a fost mereu neglijat în privinţa alocărilor de fonduri din acest buget pentru investiţii. La ora actuală, Timişoara este în plină schimbare în bine, rulând un număr important de proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă, dar şi numeroase proiecte susţinute din bugetul local. Unele obiective, însă, nu sunt eligibile pe fonduri europene şi comportă costuri peste capacitatea de susţinere din bugetul local. Un astfel de obiectiv este un nou stadion”, i-a scris Robu lui Ponta.
Edilul i-a vorbit premierului despre pasiunea timişorenilor pentru sport şi pentru fotbal în special, afirmând că ridicarea unui nou stadion este o necesitate.
„Timişoara, al treilea oraş al ţării, după populaţie (…) resimte la ora actuală stringent lipsa unui stadion modern şi de capacitate pe măsura dimensiunii actuale şi estimate pentru viitor a oraşului şi a regiunii. E de prisos să adaug, fiind, deja, un lucru cunoscut, că echipa de fotbal a Timişoarei – susţinută de Primăria Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Universitatea Politehnica (…) a promovat matematic în Liga I şi va avea, pentru viitorii ani, obiectivul de a reprezenta România în cupele europene. Mai fac menţiunea (…) că un stadion modern serveşte şi pentru găzduirea unor spectacole cultural-artistice de mare anvergură, solicitate de timişoreni, şi care, cu certitudine, ar avea o largă audienţă naţională şi internaţională, mai ales dat fiind că Timişoara este amplasată în mijlocul unei regiuni cu o mulţime de capitale pe o rază de cca 600 Km”, se mai arată în scrisoarea pe care i-a trimis-o Robu şefului Guvernului la mijlocul acestei luni.
Primarul i-a cerut lui Ponta şi să urgenteze finanţarea unei astfel de investiţii la Timişoara. Mai mult, Robu i-a scris prim-ministrului că primăria poate contribui cu nişte… milioane de euro la construirea unui nou stadion, asigurând cofinanţarea unui asemenea obiectiv.
„Vă rog să aveţi în vedere cele de mai sus şi să includeţi în planul naţional de investiţii pentru perioada imediat următoare finanţarea construirii unui nou stadion, cu 30.000-40.000 de locuri, la Timişoara. Menţionez că municipiul Timişoara este dispus să-şi asume o contribuţie neneglijabilă – de ordinul milioanelor de euro – la investiţie, de la bugetul local. Pe noi nu ne deranjează că în Bucureşti se face un al doilea stadion pe banii statului român, nu ne deranjează că se face un nou stadion la Craiova, nu ne deranjează nici că se face un nou stadion la Târgu Jiu, chiar ne bucurăm de asta, dar nu ne putem împăca cu situaţia aceasta în care Timişoara nu apare pe nicio listă de finanţare a unor obiective majore”, a mai afirmat edilul-şef al Timişoarei.
Rămâne de văzut care va fi răspunsul premierului, dacă va exista unul…

http://www.tion.ro/primarul-timisoarei-i...on/1538358
Răspunde
07-06-2015, 11:45,
#20
RE: Stadioane
Stadionul Viitorul din localitatea Ovidiu (5000 locuri*)

*capacitate provizorie pentru ca se mai construieste o peluza

[Imagine: image.jpg]

[Imagine: image.jpg]

[Imagine: image.jpg]

[Imagine: image.jpg]

[Imagine: image.jpg]

[Imagine: image.jpg]

SURSA: gsp.ro
Răspunde


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: 2 Musafir(i)