A doua victorie pentru UTA III în Liga a IV-a!

/media/stiri/0/3/600/big/gaica-alexandru.jpg

Băieții lui Sandu Gaica se întorc învingători din deplasarea de la Săvârșin, din a doua etapă a returului Ligii a IV-a arădene!

Gazdele de la Cetate conduceau cu 2-0 după primele 45 de minute și, după scor, se putea presupune că se îndreaptă spre un succes lejer. Lucrurile au stat însă altfel. Povestește Sandu Gaica: ”Golurile le-am primit pe două neatenții, iar noi rataserăm patru ocazii mari. Repriza a doua a fost dominare totală a noastră, Ghergar a ratat penalty la 2-0, puteam întoarce jocul și mai repede. Ne-au ajutat mult și Coadă, Zdrențan și Ghergar, pe care i-am primit de la echipa a doua. Turul campionatului i-a întărit pe copii, nu mai suntem nicăieri victime sigure. Dacă vor să ajungă fotbaliști, trebuie să bată de la egal la egal cu orice adversar, chiar de la această vârstă. Cel puțin asta la cer eu”.

Ghergar (79), plus nou-intrații Simon (80) și Dumitru (89) au semnat golurile victoriei tinerilor roș-albi. În rândurile gazdelor s-au regăsit trei foști utiști – Cătălin Neamț, Adrian Popa și Flavius Pavel, dar și experimentatul Sebastian Cotuna.

UTA III a  început în formula Zamfir – Haloș, Zdrențan, Salcă, Curta - Ghergar, Coadă, Isac, Laza – Miculescu, Marica. Au mai jucat: Simon, Dumitru, Duma, Pașcu.

Runda viitoare, arădenii sunt gazde pentru Vulturii Socodor.

Galerie foto

Ultimele stiri

Parteneri