76 de ani de UTA! Aniversarea din 2021 îi e dedicată lui Coco Dumitrescu
În fiecare an, ziua de 18 aprilie e încercuită cu roșu în calendarul utist. E …
17-04-2021
Juniorii Academiei UTA au prins din nou o zi fastă, reușind în etapa a 8-a de Elite trei victorii din trei meciuri.
La categoria U19, elevii lui Gaica și Ungur au avut parte de un antrenament pe puncte cu juniorii sibieni. A fost un festival de goluri pe sinteticul din Aradul Nou. Au marcat: Pascu (x2), Oroian (x4, foto), Vulturar, Simon (x2), Boștină (x3).
UTA: Opric - Haloș, Vidican, Pascu, Mohaci, Gavrilă, Cocriș, Vulturar, Oroian, Paunchici, Simon.
Au mai jucat: Boștină, Mitrov, Sfîrlea, Răzban și Dardai.
Rezerve: Roșca și Merian.
Au marcat: Pascu (25, 55), Oroian (33, 41, 48, 76), Vulturar (35), Simon (41, 57), Boștină (63, 72, 85).
„Am făcut un joc bun, iar scorul reflectă ce s-a întâmplat pe teren. Ne-am pornit mai greu, dar e de înțeles atunci când ai meciuri miecuri - sâmbătă - miercuri. Uneori efortul depus pe teren e mai puțin obositor ca și o deplasare la Craiova, de exemplu. Iar noi am avut două în ultimele trei meciuri. Sunt mulțumit de jocul și atitudinea băieților“, a declarat la finalul partidei Sandu Gaica.
UTA U19 continuă parcursul bun și se menține în plasa liderului CFR Cluj, la o distanță de două puncte.
Nici juniorii de la U17 nu s-au lăsat mai prejos, reușind o victorie categorică contra lanternei Interstar Sibiu. S-au întrecut în a marca: Rotea (x2), Borcea (x3, foto), Mercioiu, Goldiș, Onișor și Andrieș.
UTA: Tirian - Tambor, Măgulean, Blaga, Puta, Ursoi, Mercioiu, Goldiș, Borcea, Rotea, Maxim.
Au mai jucat: Popa, Dănilă, Mocanu, Onișor și Andrieș.
Rezerve: Roșca și Bortiș.
Au marcat: Rotea (9, 18), Borcea (30, 33, 81), Mercioiu (41), Goldiș (62), Onișor (71) și Andrieș (80).
„Am făcut un meci bun, chiar dacă adversar a fost lanterna seriei. Am arătat un curaj care ne-a lipsit în ultimele meciuri. S-a văzut prospețime și poftă de joc, lucru care sper să dureze. Având un lot numeros e posibil să nu fi găsit încă formula ideală, dar de acum încolo trebuie să mergem pe un trend ascendent“, a opinat la final Dinu Donca.
Trupa lui Donca, Mărginean și Țamboi se menține la jumătatea clasamentului în Seria de Vest a Ligii Elitelor U17, având la activ patru victorii și patru înfrângeri.
Copiii de la UTA U16 au primit azi dimineață, de la ora 10, pe terenul din Sânnicolau Mic, vizita celor de la Banatul Timișoara. UTA a deschis scorul în primul minut prin Lingurar (foto), dar jocul nu a continuat pe placul staff-ului nostru. Abia cu cinci minute înainte de fluierul final Cristea a reușit golul de 2-0.
UTA: Blaga - Varga, Pele, Opriș, Codrea, Șerengău, Sarkozi, Mihai, Lingurar, Ungurean, Mare.
Au mai jucat: Babiciu, Ursu, Popescu, Cristea și Ciubănca.
Rezerve: Brândă și Vale.
Au marcat: Lingurar (1) și Cristea (75).
Utiștii antrenați de Donca, Bogoșel și Țamboi se află în continuare pe primul loc în cadrul Ligii Elitelor U16, seria a III-a.