Alexandru Meszar: ”Astăzi, în prim-plan sunt cei care ne susțin!”

/media/stiri/0/4/976/big/IMG_3812.jpg

Clubul UTA a prefațat sezonul 2020-2021 al Ligii 1, pe care-l începe mâine, printr-o conferință de presă prin intermediul căreia Alexandru Meszar a adus un mesaj de mulțumire sponsorilor prezenți pe echipamentul de joc. Iată mesajul integral:

”Abia am ajuns la destinație, după un drum foarte lung și greu, plin cu urcușuri și coborîri, satisfacții și decepții, dar, spre bucuria tuturor arădenilor, am ajuns. Deja, de mâine, plecăm pe un nou traseu, la fel de greu, dar mult mai luminat.

Am ajuns, aici, în Liga 1 pentru că am avut lângă noi mereu sponsori și parteneri fideli. Acum, la începerea noului sezon, vreau să vă prezint sponsorii  noștri de pe echipamentul de joc și partenerul nostru principal, reprezentantul tuturor arădenilor. Cu mențiunea că suntem în discuții și cu alți sponsori vechi și noi tot pentru echipamentul de joc, sponsori pe care îi vom prezenta în momentul concretizării.

Ne bucurăm că avem sponsori locali, naționali și internaționali. De mâine, jucătorii sunt în prim-plan, însă azi trebuie să fie cei care susțin activitatea noastră.

  • Sponsor local, Dey Bodyguard International 2012,  reprezentat de domnul Dani Leș, care, în afara contractului pe care îl avem răspunde imediat întotdeauna cu DA apelului nostru. Mulțumim, Dey Bodyguard International 2012!
  • Sponsor local de foarte mult timp alături de noi, prezent în viața echipei și a Academiei – Deninstal – reprezentat de domnul George Manoilă. Mulțumim, Deninstal!
  • Pizza 5 Colțuri – este lângă noi de la primul meci al acestui proiect. De 7 ani, doamna Elena Bodri este un sponsor activ și prezent să ajute permanent activitatea noastră, atât la seniori cât și la Academie. Mulțumim, Pizza 5 Colțuri!
  • Sponsor internațional, Efbet, reprezentat în România de domnii Bogdan Coman și Emilian Penchev, care au făcut un efort deosebit pentru a ajunge la această conferință. Au fost lângă noi și la ultimii pași din Liga a II-a. Mulțumim, Efbet!
  • Sponsor național cu sediul în Arad, societatea unui domn arădean, domnul Simion Apreutese, care a acordat o finanțare importantă la finalul sezonului trecut, și o finanțare și mai importantă pentru Liga I, devenind astfel sponsorul privat numărul 1 din punctul de vedere financiar. Mulțumim, International Alexander Holding!
  • UTA a fost întotdeauna și este și acum asimilată cu Aradul. Este echipa tuturor arădenilor, iar ei sunt reprezentați de Primăria Municipiului Arad. De la începutul acestui proiect, Primăria este pilonul principal. Fără Primărie, fără arădeni, nu am fi plecat la drum, iar  astăzi, nu mai aveam fotbal în Arad, cum se întâmplă cu orașe mari, cu tradiție fotbalistică în România. Mulțumim, Primăria Municipiului Arad, mulțumim, arădeni!”

 

Galerie foto

Ultimele stiri

05:30, 16-04-2021,    Meciul urmator

VS

16-04-2021 17:30

Stadion: ”Francisc Neuman”

Parteneri