AMICAL / UTA - ND Dravinja 7-0

/media/stiri/0/4/628/big/d11bbf03-dd5a-460d-a740-97a7b204b00a.jpg

La ora 19:00, UTA dispută ultimul meci din cantonamentul de vară. Față în față cu băieții lui Gyuszi Balint sunt cei de la ND Dravinja (Slovenia III). 

Antrenorul roș-albilor începe cu Bolboașă - Ivan, Șeroni, Salka, Deta - Vulturar, Pușcaș - Isac, Khalaila, Oroian - Buhăcianu. La dispoziție sunt Iacob, Opric - Melinte, Tomozei, Stancu, Ilie, Hrezdac, Lorenzi, Ursu, Bustea, Rus. 

Adversarii sunt antrenați de Brane Vodopive și Peter Pec și îi au în teren pe Fink - Brdnik, Kolar, Cerenak, Jernejsek, T. Brglez, Gosak, Polanek, Kolar, B. Brglez, Ramsak. 

* UTA deschide scorul: pasă lungă Șeroni spre Buhăcianu, care înscrie după ce scoate din joc un adversar și ajunge singur cu portarul, 1-0 (3).

* Același Buhăcianu face 2-0 după ce speculează o neglijență în defensiva adversă, interceptează o pasă trimisă în suprafața de pedeapsă și înscrie pe lângă portar (22).

* S-a făcut 3-0, Khalaila, după o acțiune personală încheiată cu șut imparabil la colțul lung, vinclu, din marginea dreaptă a suprafeței de pedeapsă (35).

* Scorul ia proporții, e 4-0  în urma unui dribling al lui Oroian în zona mediană, așezare pentru Khalaila, care trimite pe jos tot în colțul lung din aceeași poziție (42). 

* Înscrie și Buhăcianu a doua reușită, pentru 5-0 (44).

Pauză.

* Începe actul doi.

* Acțiune închegată cu Ivan deschizându-l în dreapta pe Isac, mijlocașul centrează pentru Buhăcianu, care întoarce un adversar în careu și trage puțin pe lângă vinclu (49).

* Lovitură liberă periculoasă pentru sloveni după un fault al lui Vulturar la 18 metri, execută bine Gosak, Bolboașă e la post (54).

* Ocazie bună a lui Buhăcianu care trece mingea de portar cu capul, dar intră prea mult în unghi și șutul merge în plasa laterală (56).

* Salka blochează un atac periculos în suprafața de pedeapsă arădeană (57).

* Intră Rus și Opric, ies Buhăcianu și Bolboașă (60).  

* Oroian e lansat de la mijloc de Isac, pătrundere în stânga și trage din 15 metri pe jos în colțul lung, 6-0 (64). 

* Cipri Rus înscrie și el după o pasă bună a lui Khalaila, 7-0 (72).

* Opric are o intervenție la un șut de la distanță, reținut în doi timpi (76).

* De zece minute, UTA joacă în 9 oameni de câmp. Ivan s-a accidentat, iar Gyuszi Balint a preferat să vadă cum se descurcă echipa în inferioritate numerică. 

* Șut peste poartă al lui Gosak din poziție bună (80). Pe contră, Deta a ajuns în careul sloven, a căzut după un duel cu un apărător, dar arbitrul a considerat că nu e cazul de penalty. 

* Iese Khalaila, accidentat, intră Ursu (83). 

* Ursu e periculos din prima, trage puțin pe lângă după un un-doi cu Rus (84).

* Contraatac sloven al lui Marisek, ajuns unu la unu cu Opric, portarul utist are un reflex excelent și scoate șutul (85).

* Ultima fază a meciului îi regăsește pe arădeni în atac, Șeroni l-a deschis pe Rus, însă atacantul se precipită din poziție de singur cu portarul (90). 

Fluier final, UTA se impune cu 7-0. 

 

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 21-09-2019,    Meciul urmator

VS

21-09-2019 11:00

Stadion:

Parteneri