Amintiri din vremea în care Baronul a creat Legenda. Ferdinand Petz: ”ITA era mare. De acolo m-am ridicat!”

/media/stiri/0/4/588/big/ferdinand_petz.jpg

Baronul Francisc Neuman a creat strălucitoarea ITA într-un timp în care în aer se simțea tristețea lăsată de tot ce se distrusese în Al Doilea Război Mondial. Pentru mulți arădeni, marea campioană a Baronului a adus mângîiere. Vechile povești ale începuturilor vorbesc despre public elegant în tribune, oamenii redescopereau bucuriile de altădată și se prezentau la meciuri ca la teatru. Spectacolul oferit la fiecare sfârșit de săptămână de Petschovsky și colegii săi chiar impunea acea eleganță ce impregna stadionul.

Avem întâlnire cu un protagonist al vremurilor când începea să fie scrisă Legenda roș-albă. Născut pe 30 septembrie 1936, Ferdinand Petz a petrecut un deceniu în curtea Bătrânei Doamne, începând cu echipa de ”pitici” și până la ”tineret”. Povestim despre ce a fost, avându-l alături și pe Mihai Vicol, fotbalist la Constructorul anilor ’70.

Ne întoarcem în anii unei copilării zguduite abrupt de război. ”În anii în care trebuia să mă dezvolt, tata nu era. Ofițer în război, doar în linia întâi a armatei române a fost. Când s-au întors armele, a fost lăsat la vatră, apoi a ajuns deportat în Rusia”, rememorează ”Nandi” (cum îi spun prietenii) Petz o istorie încheiată, în cele din urmă, cu bine. Însă după întâmplări ce pot oricând fi subiect de film. După o perioadă grea petrecută în Rusia, un ordin sec chema, în sfârșit, ofițerii români acasă. Petz senior nu se regăsea pe lista citită în lagăr, dar un maior i-a oferit salvarea: ” Avem actele lui Marinescu Constantin, decedat. Dacă vrei, mâine seară te întorci cu noi, pe actele lui”. Și-a luat numele și a venit înapoi în țară. ”S-a interesat cine fusese Constantin Marinescu, dar nu a aflat nimic...”. Faptul că tatăl fusese deportat în Rusia l-a urmărit și mai târziu în viață pe Ferdinand Petz, devenind motivul halucinant al întreruperii facultății: ”Terminasem primii doi ani și, când m-am dus să mă înscriu în anul trei, un secretar mic și bondoc de partid mi-a zis că nu mai sunt student, ci dușman al poporului...”

Crescând lângă marii eroi ai Aradului

Trecem la subiectul principal al întâlnirii noastre. Mingea de fotbal l-a așteptat prima dată în vechea piață a cartierului Grădiște. Meciurile copilăriei le-a jucat cu Izghireanu, Seleușan, Bătrîn, Șoliu sau Merle, toți deveniți fotbaliști cunoscuți. În anul 1948, Petz și Merle s-au prezentat la ITA, unde antrenorul Francisc Dvorzsak i-a remarcat și i-a cooptat în echipa de ”pitici”.

Ce impresie le făcea copiilor de atunci echipa? ”ITA era mare, domnule! Erau aici fotbaliștii aduși de Baron : Petschovsky, vă dați seama!, Marki, Vass, Farmati, Pall, Mercea, Dumitrescu, Nicșa, Lorant, Bonyhadi... Dacă vedeau un tânăr talentat, nu se arătau vreodată deranjați că ar avea locul în pericol. Nu erau ranchiunoși, ăsta e cuvântul. Iar dacă îi rugai ceva, îți arătau, mai ales Petschovsky”.

E ușor de ghicit numele care magnetiza atenția tuturor puștilor din echipele mici ale clubului. ”Petschovsky îmi plăcea cel mai mult. S-a venit cu teoria că Hagi sau Dobrin au fost cei mai mari. În regulă, dar atunci nu a fost televiziunea, să îl lanseze pe ”Csala”, cum s-a întâmplat cu ceilalți. Adversarii căutau să nu facă lovituri libere, pentru că, din trei, el dădea două goluri. Nu avea fizic puternic, dar era vioi, muncitor fantastic, lucra foarte mult pe teren”.

Printre colegii căruia, la echipa de juniori, a fost un alt nume ce avea să ajungă în prima linie a fotbalului românesc, Emeric Jenei. ”A ajuns și antrenor mare pentru că a avut cap. Nu dădea multe goluri, dar era laborios, pasa primului om, știa să atace, preîntâmpina”, sună caracterizarea scurtă și clară a unuia dintre cei mai mari antrenori ai României. Generația de juniori din care a făcut parte Ferdinand Petz – consacrat în linia de atac - mai cuprindea nume ajunse cunoscute în fotbalul arădean - Faur, Mădărăsan, Cazan, Izghireanu sau Ristin.

Majoritatea juniorilor utiști au compus Selecționata Arad în ediția din 1953 a Cupei Orașelor, câștigată de arădeni în fața Selecționatei București cu 2-0, goluri marcate de Andrei Covaci, ”fotbalist talentat din Grădiște, pe Bandi îl aștepta echipa întâi, așa bun era. Dar și-a rupt piciorul la naționala de juniori, apoi nu a mai fost același...”.

Echipa de tineret a UTA-ei în anul 1952. Petz, al șaselea din dreapta, rândul de sus

Amintirile pașilor de pe gazon. ”În sufletul meu, tot cu UTA țineam”

La sfârșitul perioadei de juniorat (plus ”botezul” în prima echipă, într-un meci de Cupă, la Hunedoara), Ferdinand Petz a trecut la Indagrara, sora mai mică a UTA-ei. ”Acolo am fost coleg cu Putici, un sârb foarte bun, UTA a umblat după el, dar nu a vrut să meargă, era șef la Moară. Și mai erau fotbaliști valoroși – Vass, venit de la UTA, Boier, Bretoteanu, Șiboteanu, Szabadi, un half foarte bun, Merle, care a venit și la CFR cu mine, Anton, half stâng venit de la Brad, și el bătea la porțile echipei întâi”.

De aici l-a remarcat prim-divizionara Jiul Petroșani. ”Am făcut pregătirea cu ei, aș fi jucat la Jiul, antrenorului îi plăcea de mine, dar s-a făcut Campionatul de Tineret și UTA m-a chemat înapoi. La prima echipă, în atac erau Jurcă, Don, Vaczi, Mercea, unde să joci acolo? La mijloc erau Kapas și Serfözö, apoi Szucs, Dusan și Farmati erau apărători, iar Kiss în poartă. Patru-cinci oameni de națională”.

Pe perioada stagiului militar a jucat pentru Dinamo Baia Mare, cu care a promovat în ”B” după un turneu de baraj disputat tocmai la Arad.

După o experiență la UVA-AMEFA, cea mai bună perioadă a trăit-o la CFR Arad, pe atunci divizionară secundă. ”La CFR am avut echipă! În poartă erau Bătrân sau Kiss, titular apoi la Minerul Lupeni, apărători Negru II - nu îl dărâmai, dădea vreo 12 goluri cu capul pe an -, Negru I, Babo, Mădărăsan, Cazan sau Izghirean, la mijloc Balint și Blaj – doi căruțași’, iar în atac Ioanovici, Don, campion cu UTA, Klein, venit de la CFR Timișoara, trăgea de la 30 de metri, nu se învârtea mingea, și Petz. Iancsi-bacsi (n.n. Reinhardt) era antrenor”.

Cronică de meci a CFR-ULUI din 1955

Ultimii ani ai carierei de fotbalist i-a petrecut la Strungul Arad, apoi a devenit președintele clubului. ”Cu mine și Gabi Biro antrenor a intrat echipa în B. Am avut trupă bună, cu Bodi, Hirmler, Szel, Vidac, eu m-am dus după el la Oradea și a venit, Tamaș sau Urs. Am stat în B mulți ani. Ce era de la UTA, venea la noi. Eu, în sufletul meu, cu UTA țineam”.

Ne întoarcem câteva momente la marile generații ale UTA-ei. Și mai povestim despre...

... Francisc Dvorzsak: ”Antrenor foarte bun de juniori, știa să vorbească, a ținut mult la mine, la Jenei. Avea categoria I, cum e Pro acum. UTA a și luat campionatul cu el, în 1950”.

... Dușan Radin: ”Foarte bun stoper, era din Ferdinand, Oțelu Roșu, cum se numește acum. A fost mare. Nu a avut loc la națională din cauza dinamoviștilor”.

... Baronul Francisc Neuman. ”Csala și jucătorii povesteau cum mergeau pe capul lui: Feri-baci, nu aveam bani!’ Răspundea: ‘Îmi mâncați toți banii, norocul meu că pot să dau!’ Un om tare bun, le plăcea fotbaliștilor de el”.

... ”Dadi”, suporter pitoresc în primii ani ai ITA-ei: ”La un antrenament, executam lovituri de la 11 metri. Dadi a venit la Feri Dvorzsak: Lase și la mine să trag!’. Antrenorul i-a dat mingea, iar Dadi a tras cu piciorul cât a putut, în pământ! După ce și-a revenit, ne-a spus: ‘Vedeți, așa să nu trageți!’ Ca un antrenor...”

Ce înseamnă UTA pentru Ferdinand Petz? ”Anii mei de tinerețe! Acolo m-am ridicat ca fotbalist și ca om!” Îi mulțumim pentru o poveste frumoasă, așa cum sunt toate poveștile Bătrânei Doamne.

Radu Romanescu (www.uta-arad.ro)

 

Galerie foto

Ultimele stiri

07:30, 16-10-2019,    Meciul urmator

VS

16-10-2019 19:30

Stadion: Municipal (Turnu Măgurele)

Parteneri