Antrenament cu Gheorghe Mihali

/media/stiri/0/3/798/big/mihali.jpg

Codru Grădinariu, directorul general al roș-albilor, l-a prezentat astăzi echipei pe Gheorghe Mihali, cel care va îndeplini rolul de antrenor secund la UTA, alături de Cristian Todea. Fostul internațional a și condus antrenamentul de pe terenul Sînnicolau Mic, Adrian Mihalcea dedicând începutul săptămânii cursurilor de la Licența Pro.

”Ultima dată când am fost la Arad era prin 2000, jucam la Dinamo, am avut un amical cu UTA, care ne-a învins cu 1-0. Am fost supărați atunci, ne-a și certat Mister rău de tot. Am urmărit ce s-a întâmplat aici, UTA e o echipă grea, chiar dacă a trecut prin momente mai puțin faste. Să joci doi ani la rând baraj și să nu promovezi poate să te afecteze puțin moral, psihic, dar eu cred că acum, cu suportul tuturor, cu jucători buni, cu antrenori care să aducem un plus, putem să fim în Liga I. Va conta mult și experiența unor jucători, dar și cei sub 21 de ani”, a spus Mihali.

De la antrenamentul de azi a lipsit Paul Copaci, răcit, însă Marius Curtuiuș și Dan Roman s-au alăturat efectivului roș-alb. Cu UTA se pregătește și Flavius Cuedan, care a jucat ultima dată în România pentru FC Botoșani, iar anul trecut l-a petrecut în Germania, la Waldkraiburg.

La antrenament a fost și Adrian Petre, care a ținut să se mai vadă încă o dată cu cei care i-au fost colegi până mai ieri. Atacantul va pleca în Danemarca la sfârșitul săptămânii, urmând să înceapă experiența la Esbjerg.

Galerie foto

Ultimele stiri

12:00, 23-09-2017,    Meciul urmator

VS

23-09-2017 12:00

Stadion: ”Daniel Prodan”

Parteneri