Cristi Todea cere determinare și hotărâre pentru meciul de la Balotești

/media/stiri/0/4/102/big/IMG_0167.jpg

Revigorați după punctul obținut în fața Sibiului, utiștii au început, după antrenamentul de astăzi, ”expediția Balotești”. Roș-albii sunt în drum spre Brașov, acolo unde petrec noaptea, urmând ca mâine dimineață să efectueze un antrenament la poalele Tâmpei, apoi, direcția București.

”În primul rând, pentru ca punctul obținut cu Hermannstadt să aibă o valoare și o importanță mai mare pentru noi, e nevoie de un rezultat bun și la Balotești. Am spus-o după meciul cu Sibiul, meciurile cu echipele din subsol și zona apropiată ca și puncte de noi sunt foarte importante. Am avut o prestație bună cu Hermannstadt, este un punct de plecare, cu aceeași determinare și hotărâre vom reuși să ne obținem și la Balotești ce ne dorim, adică un rezultat pozitiv”, a punctat Cristian Todea.

CS Balotești – UTA se joacă sâmbătă dimineață, de la 11:00. Gazdele arădenilor sunt pe locul 17, la trei puncte în spatele UTA-ei. ”Îi au pe frații Herea, Claudiu a și marcat la ultima lui reprezentație împotriva noastră. Au calitate, pot da consistență jocului, sunt probabil cele mai periculoase arme ale lor. Baloteștiul a primit destul de multe goluri, patru la Afumați, trei acasă cu Sibiu, și noi când am jucat acolo ultima dată am marcat de patru ori. Au suferit pe faza defensivă, dar pentru a-i pune în dificultate treuie să ne impunem jocul, să avem ritm bun, să ne creem șanse de a înscrie și atunci vom reuși rezultatul dorit”, a indicat antrenorul principal al UTA-ei.

Galerie foto

Ultimele stiri

05:00, 20-09-2018,    Meciul urmator

VS

20-09-2018 17:00

Stadion: ”Voința”

Parteneri