FOTO / Glogovăț 3-2 UTA III. ”Dublă” Miculescu jr.!

/media/stiri/0/3/661/big/untitled-10.jpg

Puștii de la UTA III au continuat aventura în Liga a IV-a arădeană cu deplasarea de la Vladimirescu. Media de vârstă dintre echipa lui Călin Dehelean și cea pregătită de Sandu Gaica a fost cu aproape zece ani în favoarea celei dintâi, așa că startul bun de meci al gazdelor n-a surprins.

Renato Ardelean (foto, plan secund) a deschis repede scorul, împingând mingea în plasa din fața liniei porții după ce o centrare venită de pe stânga a surprins defensiva roș-albă, 1-0 (8). Căpitanul amfitrionilor avea să majoreze scorul după o fază splendidă, dribling printre doi adversari și șut în vinclu din 15 metri, 2-0 (37).

Juniorii n-au depus armele și au revenit în joc grație reușitei lui David Miculescu (foto, la minge). Fiul golgeterului de altădată al UTA-ei  a redus diferența la scurt timp după reluare, 2-1 (51).

A urmat o perioadă cu contre ce l-au făcut pe Gaica să regrete că băieții săi n-au ceva mai multă experiență la finalizare, mai ales după ce trupa din Vladimirescu s-a detașat la 3-1, gol Negrea (80). Finalul a fost încins, pentru că Miculescu a transformat cu siguranță o lovitură de pedeapsă, 3-2 (87). Utiștii au căutat egalarea până în ultimele clipe, dar ultimul fluier al lui Cristian Trif i-a găsit pe Ardelean & comp. fericiți.

”E lipsă de experiență, nu pot să spun că sunt nemulțumit. Cred că mai echitabil era un egal. Băieții au curaj să joace, nu refuzăm niciodată jocul. Bun, scorul nu ne convine, la Pecica și Păuliș puteam mai mult, dar ăsta e fotbalul. Păcat, am intrat în joc destul de bine”, a remarcat Gaica.

Echipa de start a UTA-ei i-a reunit pe Zamfir – Halos, Zdrențan, Salka, Curta – Dumitru, Isac, Spătar, Prună – Miculescu, Ghergar. Au mai intrat: Tăședan, Hrezdac, Pașcu

Runda viitoare, arădenii primesc vizita Voinței Mailat, grupare antrenată de fostul căpitan al UTA-ei din anii 90, George Radu.

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 25-11-2017,    Meciul urmator

VS

25-11-2017 11:00

Stadion: ”Otto Greffner”

Parteneri