FOTO / Șoimii Șimand 6-1 UTA III

/media/stiri/0/3/693/big/16.jpg

UTA III a pierdut, scor 6-1, meciul din etapa 25 a Ligii a IV-a. Meciul de la Șimand a început practic de la 1-0 pentru gazde, asta pentru că în primul minut, portarul arădenilor a comis un fault în careu iar Șoimii au deschis scorul din penalty. Experiența și forța celor de la Șimand a contribuit la desfășurarea partidei, aceștia reușind să mai marcheze de cinci ori până la final. Juniorii antrenați de Sandu Gaica și-au creat marile ocazii în repriza secundă și au reușit să marcheze prin Petre Șimon.

”Am început prost, cu acel penalty pentru gazde, pe care nu îl contest. Orice minge lungă în spatele apărării ne dă probleme, copiii au 15-16 ani și încă nu au forță și viteză. De jucat, am jucat și noi, am avut ocaziile noastre. Noi nu am marcat când am avut ocazia, iar ei au făcut-o. Una peste alta, ne prind bine aceste jocuri pentru viitor” a declarat Sandu Gaica la finalul întâlnirii.

UTA III: Debre - Halos, Spătar, Salka, Pascu, Dumitru, Isac, Lazie, Răzban, Miculescu, Șimon. Au mai jucat: Băloi, Selegean, Mohaci, Milak.

Miercuri, UTA III primește vizita Frontierei Curtici.

Galerie foto

Ultimele stiri

02:00, 03-06-2017,    Meciul urmator

VS

03-06-2017 14:00

Stadion: ”Otto Greffner” (Șiria)

Parteneri