Încă două transferuri!

/media/stiri/0/3/789/big/grigorie_codru_cauca.jpg

Continuă campania de întărire a lotului roș-alb: în această seară, încă două nume au intrat în efectivul UTA-ei. Mijlocașul Ștefan Grigorie și portarul Bogdan Caucă, ambii componenți, sezonul trecut, ai echipei FC Brașov, au semnat cu echipa noastră.

Ștefan Grigorie (născut pe 31 ianuarie 1982) vine cu un plus mare de experiență acumulată în cele 368 de meciuri strânse pe prima scenă. Junior la Universitatea Craiova, mijlocașul s-a afirmat și în tricoul primei echipe din Bănie (1998-2002), apoi a trecut la Dinamo București (2002-2006). După un an la Poli Timișoara, a devenit unul dintre oamenii reprezentativi ai Rapidului (2007-2013). O jumătate de sezon a trăit-o în Cipru, la Apollon Limassol, iar în 2014 și 2015 a jucat la FC Brașov. A urmat un campionat la Chiajna, un altul la Iași, pentru ca ultimul campionat să redevină jucătorul Brașovului. În palmaresul său figurează un titlu, trei Cupe ale României și o Supercupă, toate cu Dinamo, plus o Supercupă cu Rapidul. Are 38 de meciuri în Cupele Europene și două selecții în Națională.

”Sunt onorat că am semnat cu UTA, o echipă de tradiție. Îmi doresc să promovăm, cu acest gând am venit, ar fi frumos să reușim, există o emulație în jurul acestei echipe și e clar că suporterii își doresc acest lucru. Alături de ei putem reuși această performanță, cred că merită din plin ca echipa să joace în Liga I, mai ales prin prestația lor din tribună”, a punctat Ștefan Grigorie.

Bogdan Caucă s-a născut pe 6 august 1996 și măsoară 1,84m. A făcut junioratul la FC Brașov și, după un rodaj la FC Zagon (Liga III), a fost cooptat în prima echipă a galben-negrilor, acum patru ani.

”Mă bucur că am venit la Arad, UTA e o echipă mare, de tradiție, am făcut un pas în față, important pentru cariera mea. E păcat să pierzi două baraje la rând, sper, cum speră tot Aradul, să promovăm”, a mărturisit Bogdan Caucă.

Le spunem bun venit!

Galerie foto

Ultimele stiri

12:00, 23-09-2017,    Meciul urmator

VS

23-09-2017 12:00

Stadion: ”Daniel Prodan”

Parteneri