Încep zilele fierbinți! Mâine, Mioveni – UTA: ”Meciurile care într-adevăr contează”

/media/stiri/0/3/132/big/botis_gradinariu_todea_manea.jpg

UTA intră într-o perioadă de foc, cu trei meciuri în șapte zile. Mâine dimineață, roș-albii sunt la Mioveni, miercuri se deplasează la Târgoviște, iar sâmbăta viitoare primesc vizita Gazului. Turul de forță vine ca urmare a deciziei FRF de a introduce o ”intermediară”.

”A cam căzut într-un moment nepotrivit mutarea, fiindcă suntem între două deplasări foarte lungi”, a admis directorul general Codru Grădinariu. După antrenamentul de sâmbătă dimineață, utiștii au urcat în autocar cu destinația Mioveni, meleagurile argeșene devenindu-le casă până miercuri dimineață. ”Avem două etape grele, dar dorim să ne organizăm în așa fel încât să reușim rezultatele așteptate de toată lumea”, completat Grădinariu.

Cristi Todea indică mobilizare intensă în rândurile echipei pentru toți acești pași. Primul, la Mioveni. ”Meciurile din play-off au o încărcătură emoțională mai mare. Sunt ca niște finale. Sunt meciurile cele mai frumoase, care într-adevăr contează, din care poți să scoți maxim. Jucătorii vor da totul. Din aceste două deplasări avem nevoie de minim patru puncte. Dar imediat vine și Mediașul, cu șapte puncte vom avea o șansă importantă mai departe, un cuvânt greu de spus. Acum, cel mai important meci e cel cu Mioveniul, o echipă bună. Pentru ei acest meci coincide cu o șansă minimă la primele două locuri. Îl abordăm cu maximă atenție, apoi ne vom gândi la Târgoviște și Mediaș”, anticipează Todea.

CS Mioveni – UTA e ultimul meci din runda a doua a play-off-ului seriei a II-a. Aseară, FC Brașov a învins Chindia Târgoviște cu 3-2, iar dimineață Gaz Metan Mediaș a câștigat la FCM Baia Mare cu 2-1. Meciul UTA-ei începe la ora 11,00 și e transmis în direct pe Digi Sport 2.

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 25-11-2017,    Meciul urmator

VS

25-11-2017 11:00

Stadion: ”Otto Greffner”

Parteneri