Început cu stângul pentru juniorii din Elite

/media/stiri/0/5/22/big/G67A8283.jpg

Astăzi a reînceput competiția Liga Elitelor, la categoria U19 și U17. Juniorii Academiei UTA au primit vizita celor de la AFK Csikszereda.

În primul meci, la Under 19, utiștii au început curajos meciul și puteau deschide scorul prin Rotea, din poziție de singur cu portarul, dar mingea a mers alături. Cu trecerea timpului ciucanii au pus stăpânire pe joc, iar în minutul 30 au preluat conducerea printr-un penalti. S-a încercat egalarea, dar parca mai tot timpul lipsea pasa decisivă.

La reluare, adversarii UTA-ei au continuat să controleze meciul, alura fizica completând un joc bun de pase. Conturile s-au închis în minutul 83, când s-a făcut 0-2.

UTA U19: Roșca, Popa, Bortiș, Cleuță, Turc, Andrieș, Ursoi, Onișor, Rotea, Mercioiu (C), Moldovan.
Au mai jucat: Borcea, Bokse, Maxim, Maier.
Pe bancă: Brîndă, Aslău, Dănilă.
Antrenori: Mihai Petcuț, Ștefan Boros, Sandu Țamboi.

În cea de-a doua partidă, de la Under 17, lucrurile nu au început grozav. Deși utiștii au pus stăpânire pe joc din primul minut, cei de la Csikszereda au deschis scorul primii, în minutul 6, în urma unui contraatac. A urmat o cursă a egalării, iar în final, în minutul 45, Mihai a scăpat singur și a înscris.

În minutul 54 cei de la Csikszereda primesc un penalty, pe care îl și transformă. Scenariul primei reprize nu s-a mai repetat, lipsând claritatea la finalizare. Partida s-a terminat cu victoria oaspeților, 1-2.

UTA U17: Blaga, Opriș, Pele (C), Roșu, Codrea, Popa, Șerengău, Vulturar, Mihai, Bulza, Lingurar.
Au mai jucat: Babiciu, Pășcălău, Botoroagă, Varga.
Pe bancă: Brândă, Clipotă, Cohuț, Ursu, Ungureanu.
A marcat: Mihai (45).
Antrenori: Dinu Donca, Ștefan Boros.

Etapa viitoare juniorii UTA-ei au meciuri în deplasare, la Ripensia.

Galerie foto

Ultimele stiri

07:00, 31-10-2020,    Meciul urmator

VS

31-10-2020 19:00

Stadion: Municipal - Botoșani

Parteneri