Juniorii UTA-ei au învins Voluntariul și merg în semifinalele Cupei!

/media/stiri/0/3/178/big/petre.jpg

Atmosferă frumoasă azi dimineață pe arena ”Motorul”, unde aproape 500 de spectatori – plus galeria UTA-ei – au fost alături de băieții lui Dan Stupar și Adrian Ungur în ”sfertul de finală” al Cupei României Elita Under 19.

Avându-l pe banca tehnică pe Florin Maxim (fostul fotbalist de bandă stângă al echipelor Sportul Studențesc, Steaua sau Poli Timișoara), ilfovenii au început bine meciul. După agresivitatea pozitivă și cum au stat în teren, era clar că pe utiști nu-i aștepta deloc ceva ușor. Mai mult, după 20 de minute, vizitatorii au deschis scorul, Ene a tras în vinclu din 10 metri, 0-1. Apoi roș-albii au reușit să-și desfacă tot mai mult adversarii și au început să apară ocaziile în contul lor. În rol principal - Adi Petre. Din poziții bune, a fost aproape de gol în două rânduri.

S-a intrat cu 0-1 la pauză, iar partea secundă a venit cu o echipă arădeană și mai concentrată. Egalarea a venit din piciorul lui Amir Jorza, șut frumos lângă bară din 12-13 metri după o respingere (58). UTA a trecut în avantaj după o lovitură de colț bine executată în careul mic de Covaci, David Petrache a apărut excelent la finalizare și era 2-1 (70). Finalul a fost al lui Adi Petre, care, după încă două-trei ocazii bune, a simțit și gustul dulce al golului: în primul minut de prelungiri, atacantul a înscris cu o lovitură de cap din 7 metri dintr-o centrare de pe dreapta, 3-1.

Succesul îi duce pe arădeni în semifinalele competiției. UTA așteaptă într-un timp cât mai scurt să-și afle adversara și locul de disputare al meciului.

”O victorie frumoasă, mă bucur pentru devotamentul și pentru modul în care băieții au abordat meciul. Mai mult, mă bucur că am revenit de la 0-1. A fost o primă repriză pe care, totuși, am dominat-o, în ciuda golului primit pe o greșeală din defensivă. Ne-am creat destule ocazii și în prima parte, din păcate încă suferim la ceea ce înseamnă faza de finalizare. Am ieșit în repriza a doua și mai montați. Copiii cresc de la meci la meci, au reușit să creadă în victorie și calificare. Încet-încet se vede unitatea de grup, începem să fim o familie, creștem individual și ca joc. Până la urmă, menirea noastră este să crească acești copii și, pe viitor apropiat să fie variante pentru prima echipă. Ne dorim să ajungem cât mai departe în Cupa României. Orice etapă crește cota copiilor, de ce să nu încercăm să ajungem la București, unde vor fi destui ochi de fotbal de la loturile Under?”, a punctat Dan Stupar.

UTA: Mara – Iova, Petrache, Iuga, Aldan, Pop, Copaci, Jorza, Covaci, Sava, Petre. Au mai jucat: Brănișteanu, Dinculescu, Moza. Pe bancă: Revesz – Ciubotariu, Lazăr, Cociuba.

Voluntari: Stoica – Ulmeanu, Diaconu, Uțoiu, Ureche, Nica, Bîrsan, Matei, Bratu, Dumitru, Ene. Pe bancă: Boia – Maria, Cristea, Vasile,Petrache, Nae, Anghel.

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 28-10-2017,    Meciul urmator

VS

28-10-2017 11:00

Stadion:

Parteneri