Laszlo Balint, după Viitorul Constanța - UTA 1-1: ”Felicit băieții, atitudinea lor a fost admirabilă”

/media/stiri/0/4/978/big/balint.jpg

La primul meci disputat în Liga I după 12 ani, UTA a luat un punct. A fost 1-1 în duelul disputat în fieful Viitorului Constanța, scor stabilit încă din prima parte a jocului. Gazdele au deschis scorul după un penalty transformat de Iancu, dar roș-albii au revenit imediat. Albu, cel care comisese faultul din care s-a acordat lovitura de pedeapsă, și-a luat revanșa cu o centrare perfectă pentru Vali Buhăcianu, care a fost necruțător și a marcat primul gol stagional pentru UTA în sezonul 2020-2021. 

”Îmi felicit băieții! În ciuda multelor probleme avute astăzi  împotriva unui adversar foarte bun, am reușit să câștigăm un punct. Viitorul, din punct de vedere al posesiei, a impus ritumul jocului, dar noi am răspuns printr-o organizare defensivă foarte bună. Într-un timp destul de scurt, am reglat anumite probleme și am integrat câțiva jucători noi în sistemul gândit de noi. Necesită timp să definești toate principiile atunci când faci schimbări în efectiv, dar băieții au avut o atitudine admirabilă și e foarte important că am obținut un punct în această deplasare. Gândurile noastre se îndreaptă spre următorul meci, unul dificil și important pentru toată suflarea fotbalistică arădeană, pentru că inaugurăm noul stadion. Apoi se întrerupe campionatul și sper să apucăm atunci să ne reglăm la toate capitolele”, a punctat Laszlo Balint la finalul jocului.

Galerie foto

Ultimele stiri

08:30, 20-04-2021,    Meciul urmator

VS

20-04-2021 20:30

Stadion: Dinamo - Central (Bucureşti)

Parteneri