Laurențiu Roșu: ”Repriza a doua am jucat cum îmi doresc”

/media/stiri/0/3/450/big/IMG_1337.jpg

Al șaselea meci al lui Roșu pe banca tehnică a UTA-ei, a patra victorie și echipa arădeană s-a apropiat de podium. ”Am început meciul foarte prost, primind gol repede. Am și suferit pentru că ei, pe lângă gol, și-au mai creat câteva ocazii, nu sunt mulțumit de prima repriză. E important că am revenit, că am înscris, am ajuns cu egalitate la pauză, iar în repriza a doua am jucat așa cum mi-aș dori, adică să fim ofensivi și să avem grijă de faza de apărare, în toate detaliile. Nu-mi place să primim gol, dar pe acest teren... Am luat 3 puncte importante, sunt mulțumit, în general. Ne ajută că stăm etapa viitoare, ați văzut pe ce terenuri am jucat cu Clinceni, Călărași, Timișoara, la Ștefănești sau aici. Ne ajută că putem să ne odihnim și să pregătim în liniște meciul de duminica viitoare, cu Târgoviște”, a punctat Laurențiu Roșu.

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 25-11-2017,    Meciul urmator

VS

25-11-2017 11:00

Stadion: ”Otto Greffner”

Parteneri