Mâine, Academica Clinceni – UTA. ”Un singur gând, victoria”

Etapa cu numărul XXI a Ligii I 2020-2021 regăsește echipa noastră pe terenul Academicii Clinceni.

”O deplasare foarte dificilă, împotriva unei echipe care, cel puțin prin parcursul de până acum, poate fi considerată o revelație, alături de Chindia. O echipă foarte echilibrată, care, chiar dacă nu marchează foarte mult, nici nu primește foarte multe goluri. Au în componență jucători experimentați, cu calitate, care au jucat la un nivel foarte bun și le-au adus acel plus de valoare de care au nevoie. Însă noi încercăm să rămânem concentrați pe ce avem de făcut și să rămânem ancorați în lucrurile pozitive întâmplate în ultima perioadă în jocul nostru. Nu suntem mulțumiți, bineînțeles, de unele rezultate, dar e important să rămânem consecvenți principiilor noastre, pe aceeași linie de atitudine și determinare, și să abordăm meciul cu singurul gând de a lua toate cele trei puncte”, a spus antrenorul principal utist Laszlo Balint.

”Știu că situația noastră nu e foarte ușoară, din cauza ultimului joc, pe care le-am pierdut. Dar avem toate informațiile despre viitorul adversar și toți suntem gata de meci”, a transmis și atacantul Roger. Conferința de presă a celor doi poate fi urmărită integral în video-ul din deschiderea articolului.

Clinceni – UTA se dispută mâine, 4 februarie, de la 13:30, și se vede în direct pe Look, Digi și Telekom Sport.

Arbitri: Horia Mladinovici – Andrei Constantinescu, Cosmin Vatamanu (toți București). Rezervă: Sorin Costreie (București). Observator de arbitri: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea).

Galerie foto

Ultimele stiri

08:30, 20-04-2021,    Meciul urmator

VS

20-04-2021 20:30

Stadion: Dinamo - Central (Bucureşti)

Parteneri