Mâine, Chindia – UTA. ”Să fim cât mai eficienți și să câștigăm!”

/media/stiri/0/3/830/big/mihalcea.jpg

Așteptarea ia sfârșit mâine dimineață: de la ora 11:00, UTA revine în arenă și începe cursa pe care vrea s-o termine învingătoare. Chindia Târgoviște e prima adversară a trupei roș-albe, într-un adevărat derby al primei etape din liga secundă.

”Va fi totul echilibrat. Nu vreau să mă aștept la un meci spectaculos, vreau să scoatem randamentul maxim din jocul nostru și să câștigăm. Nu ne ducem să apărăm nimic, vom încerca să fim raționali și echilibrați. Nu vom ataca cu toată echipa, vom încerca să fim cât mai eficienți”, transmite Adrian Mihalcea.

Antrenorul utist indică omogenitatea drept principal atu al Chindiei, dar spune că tabăra arădeană e pregătită să contracareze. ”Din punct de vedere al omogenității, nu ne putem compara cu ei. Dar avem jucători cu sute de meciuri în prima ligă, nu cred că au nevoie de foarte mult timp pentru omogenizare. În plus, experiența lor, plus ambiția celor rămași și a tinerilor pot suplini eventualele minusuri”, punctează fostul atacant.

Pe www.uta-arad.ro vă ținem la curent cu principalele momente ale meciului. Chindia – UTA e condus de Horia Mladinovici (București) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Alexandru Midvichi (București). Rezervă: Bogdan Anghelinei (Galați). Observatori: Viorel Leșeanu (Giurgiu), Silviu Crângașu (Ploiești).

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 28-10-2017,    Meciul urmator

VS

28-10-2017 11:00

Stadion:

Parteneri