Mâine, Luceafărul – UTA. Avancronica lui Roli Nagy

/media/stiri/0/3/353/big/IMG_0061.jpg

Trupa arădeană e din nou pe teren mâine: roș-albii sunt față în față cu Luceafărul, în meciul care deschide etapa a VIII-a din eșalonul secund. Cu moralul refăcut după victoria reconfortantă reușită sâmbătă, utiștii abordează cu tonus pozitiv confruntarea de la Sînmartin.

”Adversara noastră - o nou-promovată ce beneficiază de condiții bune, cu stabilitate și infrastructură – nu e încă unde și-a dorit, dar vine după o victorie și are moral bun, va fi mobilizată și pentru că joacă împotriva UTA-ei. Amicalele disputate între noi până acum au fost pe măsura jocurilor oficiale, îi cunosc bine pe Eric Lincar (n.r. antrenorul principal de la Luceafărul) și Zeno Bundea (director sportiv), amândoi au făcut faimă fotbalului orădean, vor dori să transmită echipei lucruri care fac bine în ceea ce privește atitudinea și seriozitatea. E o deplasare grea, Luceafărul are lot bun, mulți au jucat cel puțin la liga a doua, dar e deschis oricărui rezultat. Noi, după sezonul trecut, chiar pierzând jucătorii pe care i-am pierdut, suntem ușor favoriți. Dar rămâne un joc greu contra unui adversar care, încet-încet, își arată potențialul”, apreciază antrenorul Roland Nagy.

Luceafărul – UTA începe la ora 15:30. Pe www.uta-arad.ro vă ținem la curent cu ce se întâmplă în meciul de mâine.

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 24-02-2018,    Meciul urmator

VS

24-02-2018 11:00

Stadion:

Parteneri