Mâine, Mioveni – UTA: ”Spre un nou rezultat pozitiv!”

/media/stiri/0/3/577/big/conferinta.jpg

Meciul echipei noastre de la Mioveni deschide etapa cu numărul XXIV din liga secundă. Învingătoare, luni, în fața Metalului Reșița, UTA merge la Mioveni cu gândul la rezultatul care să-i consolideze locul în clasament și s-o menține în plasa primei poziții.

”Ne gândim doar la meciul de vineri, chiar dacă știm că urmează alte meciuri importante. Nu ne gândim acum la ce va fi cu Brașovul, de exemplu, pentru că apar și probleme la care nu ne așteptam, vedem că sunt scoși din circuit doi jucători care au făcut pregătirea de iarnă foarte bine (n.a. Curtuiuș și Muntean). Tratăm fiecare meci cu atenție și sperăm să obținem rezultate pozitive. În funcție de jucătorii pe care-i avem la dispoziție, căutăm cel mai bun sistem”, a punctat antrenorul Laurențiu Roșu. 

UTA a plecat astăzi, după prânz, spre orașul argeșean. Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat numele brigăzii care conduce jocul: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe) – Florin Vișan, Daniel Vlase (ambii Galați). Rezervă: Lucian Țiții (Sibiu). Observatori: Silviu Crângașu (Ploiești), Ciprian Anton (Suceava).

Mioveni – UTA se joacă mâine, de la ora 18:00 și se vede pe Digi Sport 1. Pe www.uta-arad.ro vă ținem la curent cu fazele importante ale meciului, în obișnuitul format livetext.

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 24-02-2018,    Meciul urmator

VS

24-02-2018 11:00

Stadion:

Parteneri