Mâine, Olimpia Satu Mare – UTA. Cristi Todea, înaintea debutului: ”O prestație solidă”

/media/stiri/0/3/910/big/todea.jpg

Runda cu numărul IX din liga secundă regăsește UTA în fieful Olimpiei Satu Mare, într-o ciocnire pe care ambele tabere o abordează cu bănci tehnice noi. Gazdele îl au pe bancă pe Zoltan Ritli, fostul portar l-a înlocuit pe Tibor Selymes la începutul acestei săptămâni, iar la UTA, Cristi Todea e gata de primul său meci ca antrenor principal.

Fostul căpitan al roș-albilor conduce de doar trei zile antrenamentele utiștilor, dar, alături de colaboratorii săi, și-a conturat clar obiectivul.  ”Vrem să avem o prestație solidă la Satu Mare. S-au schimbat antrenorii ambelor echipe, e greu să prevăd cum vor juca ei, dar cunosc jucătorii lor și din anii precedenți din liga a doua. Cel mai mult mă interesează echipa noastră, vreau ca jucătorii noștri să fie în cea mai bună formă și să dea maxim din ei pentru a demonstra că au altă valoare. Adversarii au avut minusuri în apărare, au primit goluri destul de multe, e important ca noi să le punem probleme”, a decretat Todea, care nu poate conta pe Tănase, Strătilă și Prună, toți trei indisponibili din motive de ordin medical.

Olimpia – UTA se joacă sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 12:00 și se vede în direct la Digi Sport. Aici, pe www.uta-arad.ro, precum și pe paginile noastre din rețelele Facebook, Instagram și Twitter, vă ținem la curent cu momentele importante ale meciului.

Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – George Fridl, George Duță (ambii Bacău). Rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare). Observatori: Zaharia Ciev (Timișoara), Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 24-02-2018,    Meciul urmator

VS

24-02-2018 11:00

Stadion:

Parteneri