Mâine, UTA – ACS Poli. ”O finală în care vom da totul!”

/media/stiri/0/3/782/big/IMG_8983.jpg

O zi ne desparte de meciul ce poate aduce îndeplinirea visului roș-alb. UTA și ACS Poli Timișoara își dau întâlnire mâine, pe stadionul ”Otto Greffner” într-un meci pe care întreaga tabără arădeană vrea să-l termine în sărbătoare.

”E finala campionatului pentru noi și vom face tot ce e posibil să câștigăm. Nu va fi ușor, cum am declarat și în tur, cei de la Timișoara sunt favoriți, dar asta nu înseamnă că renunțăm la luptă, vrem să le oferim suporterilor și oamenilor din Arad posibilitatea de a vedea UTA în Liga I. Mi-aș dori foarte mult să se întâmple acest lucru”, a mărturisit antrenorul Laurențiu Roșu.

Tehnicianul utist a indicat pericolele principale pe care le poate crea formația alb-violetă: ”Au un lot valoros, vom ține cont de lucrul acesta, de fazele fixe, unde am avut probleme, vom încerca să ne corectăm cât mai repede. Am primit două goluri după asemenea faze fixe, au avut și acea bară în ultimul minut. Caută să obțină cât mai multe lovituri libere și cornere, să profite de talie, și au un executat foarte bun, mă refer la Croitoru. Sper să fim în creștere și în aceste 90 de minute să putem demonstra că există posiblitatea de a trece de acest baraj cu bine”.

 

Galerie foto

Ultimele stiri

12:00, 23-09-2017,    Meciul urmator

VS

23-09-2017 12:00

Stadion: ”Daniel Prodan”

Parteneri