Mâine, UTA – Astra Giurgiu: ”Aștept orgoliul jucătorilor”

/media/stiri/0/5/100/big/131940050_10160230137748942_989406892195583172_o.jpg

Echipa noastră încheie turul de campionat al Ligii 1 2020-2021 pe arena Francisc Neuman în compania Astrei Giurgiu. E ultimul meci al anului 2020 și utiștii anunță că vor să lase o ultimă impresie favorabilă.  

”Nu suntem într-un moment foarte fericit, cel puțin în ceea ce privește ultimele rezultate și tocmai de aceea așteptările mele de la ultimul joc din 2020 sunt mari. Practic, suntem obligați să câștigăm dacă ne dorim să evităm emoțiile din zona fierbinte a clasamentului. Suntem obligați să câștigăm ca să rămânem cu o ultimă impresie bună și să fim în grafic cu acest sezon. Aștept să iasă puțin la iveală orgoliul jucătorilor, pentru că dezamăgirea mea mare de la ultima partidă nu e neapărat raportată la rezultat – ne doare înfrângerea, e clar! – dar pe mine mă doare și mai mult imaginea pe care am lăsat-o. Atitudinea va face diferența luni”, a transmis antrenorul principal Laszlo Balint.

”Ne așteaptă un joc foarte dificil, dar noi trebuie să luăm cele trei puncte, e obiectivul nostru. După înfrângerea cu Sepsi, am fost foarte supărați, dar trebuie să ridicăm acum capul sus”, a spus și mijlocașul Damian Isac.

UTA – Astra Giurgiu se joacă mâine, 21 decembrie 2020, de la ora 17:30, și se vede pe Look, Telekom și Digi Sport.

Arbitri: Andrei Antonie (București), Marius Marica (Bistrița), Valentin Dumitru (Gherghița). Rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare). Observator: Ioan Onicaș (Zalău).

Galerie foto

Ultimele stiri

08:30, 20-04-2021,    Meciul urmator

VS

20-04-2021 20:30

Stadion: Dinamo - Central (Bucureşti)

Parteneri