Mâine, UTA - FC Botoșani / Căutând victoria descătușării

Returul stagiunii 2020-2021 din Liga I a trecut în a doua jumătate, runda cu numărul XXIV regăsește echipa noastră primind vizita celor de la FC Botoșani. Cu o doză de avantaj moral oferită de victoria din tur, utiștii sunt determinați să dea ce au mai bun pentru a opri șirul de meciuri fără succes de pe teren propriu.

Condițiile sunt delicate și de această dată, după ce coronavirusul a afectat inclusiv banca tehnică, în cursul săptămânii trecute . ”Ne așteaptă un meci dificil și din pricina situației existente în acest moment. O victorie ar însemna o descătușare pe care o așteptăm”, a indicat team-managerul Dorin Stana.

”Suntem pregătiți. Ca în cazul oricărui meci de Liga I, vrem să câștigăm, mergem la victorie. Întâlnim un oponent destul de puternic, Botoșaniul a arătat o formă, dar cu lotul pe care-l avem acum și cu rezolvarea mai multor probleme, sper că vom lua cele trei puncte. Și cred în acest lucru”, a punctat și cel mai proaspăt utist, Andrei Peteleu.

Conferința de presă a celor doi o puteți vizualiza în video-ul din deschidere. 

UTA - Botoșani se joacă mâine, 22 februarie 2021, de la 17:30, și se vede în direct pe Look, Digi și Telekom Sport. 

Arbitri: Florin Andrei (Tg. Mureș) - Adrian Popescu (Craiova), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare). Observator de arbitri: Iosif Olah (Sf. Gheorghe). 

Galerie foto

Ultimele stiri

12:30, 27-02-2021,    Meciul urmator

VS

27-02-2021 12:30

Stadion: Gaz Metan (Mediaș)

Parteneri