Mâine, UTA – Olimpia Satu Mare. Roșu: ”La victorie, ca și până acum!”

/media/stiri/0/3/671/big/rosu.jpg

Echipa noastră a ieșit învingătoare din duelurile cu primele două clasate, Juventus și Sepsi, iar mâine are în minte gândul de a-și întări poziția. De la ora 17:00, UTA e față în față cu Olimpia Satu Mare, una din formațiile cu cuvânt important în liga secundă.

Galben-albaștrii sunt primii cu care Laurențiu Roșu s-a confruntat din postura de antrenor principal al UTA-ei. A fost, atunci, pe 16 octombrie 2016, 3-0 în favoarea Olimpiei, cu UTA jucând aproape tot meciul cu om în minus. Roșu e tranșant cu privire la ce afost: ”Clar că nu am uitat meciul de debut, a fost o înfrângere dureroasă. Dar a trecut, a fost acum mult timp, acum mă gândesc cum să pregătim cât mai bine meciul de mâine, să ne menținem în primele echipe. Nu mă gândesc la tur, e istorie”.

Ultimele două victorii au readus încrederea băieților noștri în forțele lor, iar acum vor s-o și arate. ”A fost o serie cu două meciuri pe care le-am câștigat, dar seria grea nu s-a încheiat. Suntem într-o săptămână în care întâlnim Olimpia apoi mergem la Călărași. Amândouă meciurile le abordăm la victorie, ca și până acum, nu contează adversarul sau terenul”, mărturisește Roșu, care speră că ritmul rapid pe care au curs ultimele zile să fi fost gestionat bine: ”Automat, după meciul de la București, gândul nostru a zburat spre întâlnirea cu Olimpia. E perioadă foarte scurtă între jocuri, sper ca jucătorii să își revină cât mai repede. Am încercat să echilibrăm oboseala prin antrenamente și refacere, prin vitaminizare și tot ce s-a putut pentru a fi apți sută la sută mâine. În plus, băieții s-au obișnuit cu atmosfera de la Șiria, cu oamenii, cu locul, sper că vom câștiga tot ce mai avem de jucat acasă”.

Despre adversari, tehnicianul utist a remarcat: ”Satu Mare joacă agresiv și pune presiune. Au pierdut ultimele cinci meciuri din campionat, așa că sunt sigur că mâine vor veni motivați și vor încerca să demonstreze de ce au fost mult timp între primele locuri. Chiar dacă le-au plecat jucători, rămân o echipă puternică de liga a doua”.

UTA – Olimpia se vede pe Digi și Dolce Sport, iar noi, pe www.uta-arad.ro plus paginile noastre din rețelele de socializare, vă vom ține la curent cu toate momentele importante ale jocului.

Galerie foto

Ultimele stiri

02:00, 03-06-2017,    Meciul urmator

VS

03-06-2017 14:00

Stadion: ”Otto Greffner” (Șiria)

Parteneri