O mângâiere pentru cei care n-au pe nimeni la început de drum. GALERIE FOTO - UTA, la Spitalul Matern

/media/stiri/0/3/507/big/15991545_585323188334191_918123260_o.jpg

Acțiunile în care UTA s-a implicat alături de Cetatea Voluntarilor au dorit mereu să aducă un strop de bucurie acolo unde s-a simțit nevoia. Așa a fost și astăzi, când băieții noștri și voluntarii Anei Maria Nyeki au mers împreună la Spitalul Matern, pentru a dota secția nou-născuților abandonați cu scutece pentru următoarea jumătate de an. Doar că azi emoțiile au fost mai puternice decât oricând, exact ca ochii unui copil care intră singur în viață.

”Mă gândeam la soarta acestor copii, la șansa lor la un viitor. Pur și simplu mi-au tremurat picioarele, mie dar și jucătorilor alături de care am venit aici. Ne bucurăm că noi, clubul UTA, putem arăta că suntem un club al arădenilor pentru arădeni. Am arătat până acum și vom continua această filozofie de a fi alături de toți arădenii, de toți cei care au nevoie de ajutor. M-aș bucura ca persoane cu posibilități să se intereseze de soarta acestor copii și să le aducă bucuria de a le oferi un cămin, o mângâiere, o viață normală și decentă”, a subliniat Codru Grădinariu. Directorul general al UTA-ei i-a avut alături pe fotbaliștii Bogdan Miron, Marius Chindriș, Norbert Polgar și Adrian Petre.

Foto: Lucian Dănilă (www.specialarad.ro)

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 25-11-2017,    Meciul urmator

VS

25-11-2017 11:00

Stadion: ”Otto Greffner”

Parteneri