Pregătiți pentru revenirea pe prima scenă: ”Motivați, conectați, nerăbdători!”

/media/stiri/0/4/977/big/117644778_10159891052603942_6708260210182415894_o.jpg

Sâmbătă, 22 august 2020, a devenit ziua așteptată de mai bine de un deceniu de suflarea fotbalistică arădeană: e ziua în care, după 12 ani, UTA se întoarce pe prima scenă a fotbalului românesc. Viitorul Constanța e prima adversară a roș-albilor în sezonul 2020-2021 al Ligii 1.

”Pentru noi este probabil unul dintre cele mai dificile debuturi de care am fi putut avea parte. Mergem la Viitorul, o echipă extrem de stabilă, cu filozofie de joc foarte bine definită, o echipă de posesie. Statistic vorbind, probabil că este echipa cu cele mai bune cifre la acest capitol. Nu este cazul să explicăm dezvoltarea de care a dat dovadă clubul patronat de Gică Hagi, îl felicit pe această cale, reușește să fie o adevărată uzină de fotbaliști tineri. Însă noi mergem cu încredere, chiar mi-a plăcut starea de spirit a băieților în aceste zile, sunt foarte motivați, conectați și nerăbdători. E clar că sunt aspecte unde încă suferim, e normal, perioada de pregătire a fost foarte scurtă și facturată de acea perioadă în care am fost obligați să intrăm în izolare. Sunt dificultăți peste care sperăm să trecem cu bine și să compensăm lipsurile pe care o să le întâmpinăm sâmbătă prin motivație, prin dorință și, până la urmă, și prin calitatea jucătorilor. Am foarte mare încredere în toți băieții care sunt acum în vestiarul echipei”, e prefața antrenorului principal utist Laszlo Balint.

Viitorul Constanța – UTA începe la 15:30 și se vede pe Digi, Telekom și Look Sport.

Arbitri: Marcel Bîrsan – Bogdan Gheorghe (ambii București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Adrian Cojocaru (București). Observator: Alexandru Deaconu (București).

Galerie foto

Ultimele stiri

05:30, 16-04-2021,    Meciul urmator

VS

16-04-2021 17:30

Stadion: ”Francisc Neuman”

Parteneri