Radu Alexandru: ”Jucătorii s-au pregătit exemplar”

/media/stiri/0/4/851/big/IMG_6789.jpg

Sunt ultimele zile ale UTA-ei de cantonament la Belek, iar antrenamentele decurg fără probleme. Până sâmbătă, când echipa se întoarce acasă, mai sunt de disputat două amicale (mâine, cu Arsenal Tula, și vineri, cu Vorskla Poltava U21). Băieții au două antrenamente pe zi, iar preparatorul fizic Radu Alexandru are grijă ca aceștia să răspundă bine la efort și să fie pregătiți pentru reluarea campionatului.

”Cantonamentul decurge foarte bine. Nu am avut nicio problemă medicală sau legată de efort. Ne-am pregătit bine, am dispus de niște condiții foarte bune și sperăm ca în următoarele două jocuri să ieșim fără accidentări, să fim cu toții apți pe când ne întoarcem acasă. La fel ca și în vară, când am făcut cunoștință cu jucătorii, s-au adaptat cerințelor mele foarte bine și s-au pregătit exemplar. Din punct de vedere al acumulărilor fizice, ele s-au terminat înainte să venim, iar aici încerăm să îi aducem la un nivel de prospețime optim în vederea primului joc oficial”, a povestit Radu Alexandru.

La finalul săptămânii viitoare, UTA dispută primul meci pe puncte la Miercurea Ciuc, unde temperaturile vor fi foarte scăzute. ”Sperăm să nu conteze diferența climatică. Vom vedea și ce găsim în țară. Știam și ne-am asumat riscul că la Miercurea Ciuc va fi o altă diferență de temperatură, dar am ales să facem acest cantonament afară pentru a dispune de terenuri bune de antrenament”, a adăugat preparatorul fizic al echipei.

Galerie foto

Ultimele stiri

Parteneri