UTA anunță: ”Dorim să promovăm! Avem o șansă, dorim să ne agățăm de ea”

/media/stiri/0/3/116/big/nagy_gradinariu.jpg

Trupa arădeană numără zilele rămase până la meciul cu FC Brașov, primul al play-off-ului ligii secunde, seria a II-a. E noua bornă din drumul UTA-ei spre ceea ce tinde, recăpătarea strălucirii de odinioară.

Conducerea clubului, prin vocea lui Codru Grădinariu, a anunțat că echipa arădeană va lupta pentru primul loc. ”Săptămâna aceasta am avut discuții cu conducerea tehnică a echipei, s-a hotărât ca primele să se suplimenteze, la fiecare meci, pe lângă prima stabilită în Regulamentul de Ordine Interioară se va mai plusa cu o sumă, pentru a înțelege foarte exact și jucătorii ce ne dorim. Plus o primă de promovare, stabilită în curând. UTA dorește să promoveze! Sâmbătă începe prima finală, suntem pregătiți, abia așteptăm. Semnalul trebuie înțeles foarte bine de jucători, cred că și ei abia așteptau acest lucru”, e mesajul directorului general al Bătrânei Doamne.

”Un obiectiv care ne obligă la mai mult. Eu, staff-ul meu și conducerea am avut o minianaliză, vine un play-off frumos, plecăm la 1 punct de primul loc, dar acest sistem dă șanse chiar locului 6, dacă are constanță și o linie de victorii. Avem o șansă mare, vrem să ne agățăm de ea. O șansă muncită și dorită, o oportunitate enormă de a avea o performanță care să încununeze anii acestui proiect. Mai e mult până departe, ne așteaptă zece jocuri, primul e cel mai important. E o primă finală, iar de la o etapă la alta se pot clarifica niște lucruri. Băieții își doresc această performanță, noi la fel”, a completat antrenorul Roland Nagy.

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 24-02-2018,    Meciul urmator

VS

24-02-2018 11:00

Stadion:

Parteneri