UTA II a învins Pandurii!

/media/stiri/0/3/576/big/IMG_9194.jpg

Astăzi, în etapa a XV-a din Liga a III-a, echipa secundă a UTA-ei a învins ”satelitul” Pandurilor Târgu Jiu cu 1-0. Meciul a fost decis în prelungiri de golul lui Michel Vlad. Mijlocașul a înscris în primul minut de prelungiri din lovitură de pedeapsă. 

Ziua n-a început favorabil pentru tinerii roș-albi, care au rămas fără portar: Mara și-a rupt degetul la încălzire. Mai departe, povestește Cristi Păcurar: ”Am încercat să alcătuim în așa fel echipa încât să ne păstrăm resurse și pentru sâmbătă, când avem meci important, în Cupa României, la ACS Poli Timișoara. Pe Lazăr, de exemplu, l-am menajat. Am crezut că vom avea meci ușor, dar am jucat slăbuț astăzi, ne-au presat în prima repriză și și-au creat câteva ocazii bune în partea a doua. Însă ultimele 30 de minute au fost ale noastre, pe acest fond a venit și golul”. UTA II a mai avut parte de un gol, semnat Țurcanu, dar reușita n-a fost validată, de la margine ridicându-se off-side.

Formația arădeană: Mureșan – Zdrențan, Iuga, Wild, Dinculescu – Dan, Dobrean (Coadă) – Mandache (Vasile), Toma (Țurcanu), Vlad – Ghergar (Pop)

Băieții revin, așadar, pe teren sâmbătă. De la ora 14:00, UTA e la Timișoara, pentru duelul cu ACS Poli, din sferturile Cupei României Elita Under 19. În campionat, runda viitoare, UTA II se deplasează la Sebiș, pentru derby-ul arădean cu Național. 

 

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 19-08-2017,    Meciul urmator

VS

19-08-2017 11:00

Stadion:

Parteneri