UTA și Cetatea Voluntarilor, unite pentru ”Oaza copiilor” străzii. ”Lumea poate fi și altfel”

/media/stiri/0/3/93/big/uta-si-cetatea-voluntarilor-unite-pentru-copii-lumea-poate-fi-si-altfel.jpg

Clipe emoționante pentru utiști astăzi, la o nouă acțiune de suflet. Roș-albii au făcut din nou echipă cu Cetatea Voluntarilor. Împreună, fotbaliștii și voluntarii conduși Laura Andres, au gătit o masă caldă pentru 50 de copii ai străzii de care are grijă zilnic asociația ”Oaza Copiilor”,  implicată de peste două decenii în această activitate.

”Pentru că UTA este într-adevăr a arădenilor, astăzi am luat parte la o nouă acțiune emoționantă, poate cea mai emoționantă dintre toate. Au fost și băieții de la prima echipă, dar și tinerii de la echipa a doua, pe care dorim să-i obișnuim cu implicarea socială. O zi emoționantă pentru noi, iar pentru mine, personal, este la fel de intensă ca și cele în care echipa a obținut promovarea. După ziua de astăzi, sunt convins că mulți au altă perspectivă asupra vieții, iar copiilor le-am adus puțină bucurie în cotidianul lor gri. Mesajul este clar: lumea poate fi și altfel, oferind iubire, dând dovadă de toleranță și fiind altruiști. Trebuie doar să ne implicăm și să fie prioritară dorința de a dărui, nu posesia dictată de orgoliu”, a punctat directorul general utist Codru Grădinariu.

Galerie foto

Ultimele stiri

Parteneri