UTA U19 se califică în sferturile Cupei României!

/media/stiri/0/4/404/big/IMG_7279.jpg

Învingătoare în fața celor de la Reșița în urmă cu o lună, UTA U19 s-a duelat astăzi cu CS Hunedoara, în optimile de finală ale Cupei României. Roș-albii și-au asigurat prezența în sferturile de finală ale competiției după ce au trecut cu 2-0 de trupa din Orașul Corvinilor.

A fost o primă repriză ”albă”, cu arădenii ratând o lovitură de pedeapsă prin Obrad, execuția acestuia nimerind bara.

Diferența s-a făcut în actul secund, controlat cu autoritate de utiști, care au deschis scorul în minutul 55: Merian a executat o lovitură de colț de pe partea dreaptă, Sabău (foto) a apărut în colțul stâng al careului mic și a pus perfect capul, mingea s-a dus în ”păianjen”, 1-0.

UTA și-a mai creat câteva ocazii mari pe care le-a ratat destul de nonșalant, dar a venit și așteptatul gol doi, cu cinci minute înainte de final, semnat de Isac, cu șut perfect din 17 metri, mingea s-a dus lângă bara din dreapta portarului, 2-0 scor final și roș-albii merg mai departe.

Costel Bogoșel și Mihai Petcuț au jucat cu: Creța – Haloș, Sabău, Vidican (Dardai), Mohaci – Gruiescu (Dumitru), Isac, Hrezdac, Merian – Obrad (Morariu), Nagy (Gavrilă).

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 23-02-2019,    Meciul urmator

VS

23-02-2019 11:00

Stadion: "Motorul"

Parteneri