UTA U19 și U17 s-au calificat în Liga Elitelor!

/media/stiri/0/4/338/big/IMG_8021.jpg

Un egal cât o calificare!

UTA U19 a reușit să se calificare în Liga Elitelor după ce a remizat, scor 2-2, în ultima etapă a preliminarilor. Adversarii de astăzi au fost cei de la CS Hunedoara, aflați pe locul secund, la doar două puncte de formația roș-albă.

Arădenii au început bine partida și au deschis scorul rapid, în minutul 9, prin Dardai. Apoi, în urma unei lovituri indirecte, Obrad a făcut 2-0 (min. 26) și s-a intrat la vestiare cu un rezultat liniștitor. Oaspeții au început să pună probleme mai serioase în cea de a doua parte și au reușit egalarea pe final, în minutele 85, respectiv 90. Aceștia au forțat o surpriză, însă fluierul de final a lui Marius Omuț i-a găsit pe utiști bucurându-se de calificarea în Elite.

UTA a început meciul cu Creța – Onuțan, Sabău, Dardai, Frai, Gruiescu, Moraru, Hrezdac, Dumitru, Nagy, Petcuț.

„Două reprize total diferite, prima în care normal trebuia să fie 4-0 la pauză pentru noi, am ratat foarte mult. Am avut 2-0, am făcut cinci schimbări, am zis ca să se bucure toată lumea și pe teren de calificarea aceasta și am trăit periculos vreo trei minute. După golul lor egalizator, la ultima fază, puteam să dăm cu piciorul la tot ce am creat în aceste zece etape. Dar acum suntem bucuroși și sper să rezistăm și la Elite”, a declarat Mihai Petcuț.

_

S-a calificat și UTA U17

Și echipa U17 a clubului a reușit calificarea în Liga Elitelor cu o victorie în ultima etapă. Elevii antrenați de Mircea Aslău au trecut cu 1-0 de CS Hunedoara, prin golul marcat de Moldovan. Arădenii au început meciul cu Iucie – Găină, Maier, Julă, Cocriș, Moldovan, Irimia, Turc, Aslău, Gădărici și Vulturar.

„Mă bucur pentru băieți, mă bucur pentru grup. Au înțeles că am avut o situație destul de grea, am încropit o echipă destul de bună. În 2018, în meciurile oficiale nu am avut nicio înfrângere și încet-încet, băieții vor forma un grup care va face performanță și se va mai auzi de ei. De acum vom juca la un alt nivel, dar asta e plăcerea fotbalului, să întâlnim echipe bune, să creștem în valoare. Până la urmă suntem UTA și trebuie să ne respectăm”, au fost cuvintele lui Mircea Aslău la finalul partidei.

Galerie foto

Ultimele stiri

12:00, 27-10-2018,    Meciul urmator

VS

27-10-2018 12:00

Stadion:

Parteneri