UTA Under 13 s-a oprit în finala zonală

/media/stiri/0/3/769/big/uta2005.jpg

Puștii lui Dinu Donca au început excelent faza zonală a Campionatului Național U19. Arădenii au jucat cu ”vesticele” la Simeria și primul joc din faza grupelor l-au disputat tocmai în compania echipei gazdă. A fost 4-0 pentru roș-albi, cu goluri marcate de Ekmekci, Vulturar, Ursoi și Boiț. Al doilea meci, care a însemnat și calificarea în finală, s-a încheiat tot la scor categoric, 3-0 cu CSM Școlar Reșița, goluri Vulturar (2) și Ekmekci.

Ultimul act i-a adus pe arădeni față în față cu ASU Poli Timișoara. Un prim act excelent se încheia cu 2-0 (Sarkozi și Vulturar marcatori), însă repriza secundă a venit cu timișorenii capabili să întoarcă rezultatul, 2-3 scor final.

”Regretul e că puteam simțeam mai mult, de asta ne-am și pregătit. Am avut jocul în mână, după 2-0 am ratat încă două ocazii mari de gol. Am primit două goluri pe greșeli individuale, apoi am căzut psihic și am luat încă un gol. Inexplicabil. Păcat, meritam mai mult, dar, până la urmă fotbalul se joacă pe goluri și nu ține doar o repriză”, a sintetizat Dinu Donca, ajutat de Bogdan Oneț la grupa U13 utistă.

Lotul arădean prezent la zonă: Vlad Tirian, Adrian Brândă, Mark Kiss, Sebastian Boiț, Mario Pele, Bogdan Urdaș, David Petruț, Hunor Sarkozi, Armand Popescu, Alex Cohuț, Cătălin Vulturar, Cristian Mihai, Raul Tod, Ștefan Ursu, Sasha Deznan, Ahmet Ekmekci, David Ciubăncan, Flavius Coste.

 

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 25-11-2017,    Meciul urmator

VS

25-11-2017 11:00

Stadion: ”Otto Greffner”

Parteneri