Victorie importantă pentru UTA Under 19

/media/stiri/0/3/410/big/uta_elite.jpg

UTA U19 a câștigat o partidă foarte importantă astăzi, scor 3-2, împotriva celor de la Ardealul Cluj. Cel care a deschis scorul a fost Toma, jucătorul arădenilor reușind să trimită cu stângul la colțul lung o minge primită în urma unei greșeli în apărarea adversă. Golul al doilea a venit în urma unei faze fixe, corner executat de Brănișteanu iar un adversar și-a deviat mingea în poartă. Toma a reușit ”dubla” cu un șut imparabil la vinclu. Ardelenii au încercat să revină în joc, reușind să înscrie de două ori, însă fluierul final a găsit-o pe UTA bucurându-se de câștigarea a trei puncte importante.

UTA a început meciul cu Mureșan – Iova, Savin, Rogojan, Revesz, Pop, Brănișteanu, Stahl, Toma, Mandache, Țurcanu. Au mai jucat: Varga, Bodri, Gabor.

”A fost un derby dacă ne uităm la clasament, împotriva unui club a cărei concentrare este pe creșterea de copii și juniori. Am știut că au jucători de calitate pentru că știu ce se întâmplă acolo, dar spre surprinderea mea, după 3-0 am cedat ostilitățile. Spun foarte sigur că ceea ce s-a întâmplat astăzi vizavi de rezultat este îmbucurător pentru moralul jucătorilor, dar jocul nu a fost deloc ceea ce trebuie. Au fost primele treizeci de minute de joc și mai un fragment de cinci minute în repriza a doua în care nu numai că am marcat, dar ne-am și creat ocazii.” a declarat Cristian Păcurar la finalul întâlnirii.

Galerie foto

Ultimele stiri

Parteneri